Homepage  / Vedete

Morgan Freeman, Dumnezeu și National Geographic

Morgan Freeman, Dumnezeu și National Geographic

de Redactia Tvmania

După ce l-a interpretat pe Dumnezeu în „Dumnezeu pentru o zi” / ”Bruce Almighty” sau „Evan Atotputernicul” / „Evan Almighty”, actorul american se apucă și de documentare pe aceeași temă. Împreună cu National Geographic, acesta va produce și prezenta serialul „Story of God”, anunță contactmusic.com.

Pe lângă poveștile biblice, documentarul va explora și celelalte religii mari ale lumii, iar echipa de producție se va deplasa într-o serie de locații religioase ca: Zidul Plângerii din Ierusalim, Copacul Iluminării lui Buddha, temple ale civilizaţiei Maya şi celebra biserică evanghelică Lakewood din Texas. Pe lângă acestea, vom avea la dispoziție și o serie de teste neurologice realizate de cercetători pentru a studia efectele pe care credinţa le are asupra creierului uman.

„«The story of God» explorează unul dintre cele mai mari mistere ale lumii și cea mai importantă idee din lume. Pentru mine, este o anchetă personală pentru a înțelege divinitatea și sunt foarte încântat că fac parte din această incredibilă aventură”, a declarat Morgan Freeman.

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton