Homepage  / Televiziune

„Moștenitorii”, noua premieră de la Acasă. Cum va difuza postul telenovela cu Michelle Renaud în rol principal

„Moștenitorii”, noua premieră de la Acasă. Cum va difuza postul telenovela cu Michelle Renaud în rol principal

de Anda Dincă,

Postul Acasă aduce din 5 septembrie telenovela “Moștenitorii” (“La Herencia”), o producție mexicană din 2022, care îi are în rolurile principale pe Michelle Renaud și Matías Novoa.

Acasă difuzează câte două episoade din „Moștenitorii”, de luni până vineri, de la 13.00. Toate episoadele săptămânii sunt în reluare sâmbăta și duminica după-amiază, de la 15.00.

Serialul, realizat de compania Televisa în colaborare cu Univision, s-a terminat în țara de origine în luna iulie după 80 de episoade. Producția “Moștenitorii” are la bază o telenovelă chiliană din 2008-2009, “Hijos del Monte”. Aceasta a mai avut un remake și în 2011 intitulat “Los herederos del Monte”, care i-a avut ca protagoniști pe Marlene Favelas și Mario Cimarro. Serialul “Los herederos de Monte” a fost difuzat și pe micile noastre ecrane tot cu titlul “Moștenitorii” și tot de postul Acasă.

“Moștenitorii” din 2022 ne introduc în atmosfera unei ferme de avocado din Mexic, Santa Catalina, unde locuiesc Severiano del Monte (Leonardo Daniel), soția sa, Catalina (Ana Ciocchetti), și cei cinci fii ai lor adoptați – Juan (Matías Novoa), Simón (Emmanuel Palomares), Pedro (Daniel Elbittar), Mateo (Mauricio Henao) și Lucas (Juan Pablo Gil).

Odată cu moartea lui Severiano, testamentul său dă peste cap viețile băeților. În acest moment își face apariția și Sara (Michelle Renaud), fata lui Severiano de care nimeni nu știa, fructul relației sale cu o fostă iubită, Deborah Portillo (Elizabeth Álvarez). Ca să intre în posesia moștenirii lui Severiano atât Sara, cât și frații ei vitregi trebuie să îndeplinească o clauză din testament: să locuiască împreună timp de un an.

În “Moștenitorii” veți putea revedea și alți actori cunoscuți precum Julián Gil (în rolul lui Próspero Millán Rico) și Sergio Basañez (Dante). Pe Julián îl știți din “Legea iubirii” și “Până la capătul lumii”, iar pe Sergio din “Inimi împietrite” și “Minciuna”.

Michelle și Matías, împreună și pe marile ecrane, nu doar la tv

Michelle Renaud (33 de ani) și Matías Novoa (42 de ani), cei care îi joacă în “Moștenitorii” pe Sara și Juan, doi tineri care luptă pentru dragostea lor în ciuda intrigilor din jur, au mai fost văzuți pe micile noastre ecrane. Michelle a impresionat cu rolurile din “Totul pentru iubire”, “Muzica trădării” și “Raze de lună”, în timp ce Matías a apărut în producții de succes precum “La Doña”, “Să învingi trecutul”, dar și în aclamatul serialul de la Netflix, „Cine a ucis-o pe Sara?” („Who Killed Sara?).

Michelle și Matías au avut ocazia anul acesta să joace împreună și într-o comedie, “Doblemente embarazada 2”, care a intrat în cinematografele mexicane pe 5 august.

Matías filmează în prezent pentru serialul “Cabo”, alături de Bárbara de Regil și Rebecca Jones, producția urmând să aibă premiera în Mexic pe 24 octombrie. La rândul ei, Michelle va începe în curând lucrul la o altă comedie, “Corazonada”, care va avea premiera anul viitor și în care le va da replica actorilor Osvaldo Benavides și Bruno Bichir.

Ce se întâmplă cu viața lor amoroasă

Cât privește viața privată, Matías a divorțat în 2021, după doi ani de mariaj, de Isabella Castillo, o actriță și cântăreață de origine cubaneză. Actorul are și un băiat în vârstă de 11 ani rezultat în urma relației cu actrița venezueleană María José Magán.

Michelle a fost căsătorită din 2016 până în 2018 cu Josue Alvarado, ce doi având împreună și un băiețel. În 2021, Michelle s-a despărțit, după doi ani, de actorul Danilo Carrera, alături de care a jucat în telenovelele „Raze de lună” și Totul pentru iubire”. La vremea respectivă tabloidele mexicane au vehiculat faptul că rupture s-a produs pentru că Michelle l-a înșelat pe Josue cu Matías Novoa, însa cei doi au negat vehement.

Anul acesta, au apărut noi zvonuri că cei doi ar forma un cuplu dincolo de camerele de filmat. Dar din nou ei au dezmințit.

„Acum sunt singură și așa vreau să rămân, Matias este un coleg extraordinar. Săruturile pe care le vedeți pe micile ecrane dintre noi doi nu înseamnă nimic. Suntem profesioniști”, a delcarat ea în primăvară, în cadrul emisiunii “Hoy” de la Televisa.

Iar Matías a completat-o: “Am filmat împreună o peliculă timp de o lună în Acapulco. De aceea au început să reapară știri despre noi. La fel cum a zis și Michelle, și eu vreau să fiu singur”.

Ce zic despre rolurile lor

“Eu m-am simtit foarte răsfățată la filmările telenovelei . În fiecare zi am fost înconjurată de actori minunați. Îmi ziceam ce pot să mai cer, un profesionist în spatele camerelor (Juan Osorio), băieți frumoși, poveste frumoasă. Îmi pace la personajul meu că atunci când suferă știe să impună limite celor din jur, știe să exprime ceea ce simte și știe să lupte pentru ceea ce își dorește, vreau și eu să fiu așa. Mai mult, cânt și melodia de pe genericul de final, “Regálame un instante”. Am fost bucuroasă că mi s-a oferit această ocazie”, a declarat Michelle, tot în emisiunea “Hoy”.

Matías a povestit și el despre personajul său: “Juan are sentimente mixte, se îndrăgostește la prima vedere de Sara, dar e moștenirea între ei, mai sunt și frații lui cu care se ceartă. În plus preia și afacerile familiei și mai este și logodit cu Julieta Millán (n.r. Paulina Matos). Are multe pe cap”.

Citește și:

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton