Modifica setarile cookie
Homepage  / Netflix

Motiv de furie pentru fanii „Bridgerton”! Serialul nu a fost nominalizat la Globurile de Aur

de Redactia Tvmania

Nominalizările celei de-a 78-a ediții a Globurilor de Aur, anunțate miercuri, nu au inclus „Bridgerton”, recentul serial de succes produs de Shonda Rhimes și lansat de Netflix în ziua de Crăciun, la nicio categorie. Omisiunea i-a înfuriat pe numeroșii fani ai producției, care a înregistrat recorduri de audiență în primele 28 de zile de difuzare, devenind cel mai vizionat debut al platformei de streaming, informează insider.com. 

 

Fanii producției „Bridgerton” nu au ezitat să-și exprime revolta on-line față de alegerile făcute de membrii Asociației Presei Străine de la Hollywood. Aceștia au postat numeroase mesaje pe Twitter în care și-au exprimat părerile și susținerea față de producția Netflix, spunând că măcar imaginea și costumele meritau nominalizări, fără a mai vorbi de interpreții personajelor principale – Daphne Bridgerton (Phoebe Dynevor), Simon, duce de Hastings (Regé-Jean Page) și Lady Danbury (Adjoa Andoh), despre care au spus răspicat că ar fi meritat nominalizări la Globurile de Aur. 

Citește și:  Nominalizări Globurile de Aur 2021: Lista completă

 

Culmea, fanii s-au înfuriat chiar pe alte producții Netflix nominalizate de Asociația Presei Străine de la Hollywood, care hotărăște cui i se acordă Globurile de Aur. Mesajele de pe Twitter n-au ezitat să critice nominalizările primite de seriale Netflix consistente, care s-au bucurat, de asemenea, de un public foarte numeros, precum „The Crown” (care a primit șase nominalizări la Globul de Aur), „Gambitul damei” (care a avut două nominalizări) sau „Ozark” (care a primit patru nominalizări în acest an și două în anii trecuți).

Cea mai mare revoltă au stârnit-o cele două nominalizări primite de „Emily în Paris”, serialul cu Lily Collins în rolul unei publicitare americance care ajunge să lucreze la Paris, care s-a bucurat, de asemenea, de mare succes la lansarea de către Netflix în octombrie 2020. 

Fanii s-au mai exprimat și cu privire la alte seriale care considerau ei că ar fi meritat nominalizări, printre care producția HBO „Pot să te distrug”, serialul Netflix „Niciodată nu am…” și serialul NBC „ Zoey’s Extraordinary Playlist”. 

 

Urmărește-ne pe Google News
  

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te