Nu i-a placut rolul Anei din „Numai iubirea” si n-a mai vrut sa joace in alte telenovele. Dorinta i s-a implinit, dar nici n-a mai gasit drumul de intoarcere Acasa. De curand, Corina Danila, a ales sa plece de-Acasa si sa o ia de la capat intr-o noua televiziune: Euforia Lifestyle TV.

A petrecut un deceniu in curtea televiziunilor lui Adrian Sarbu. A prezentat stiri la Pro TV, apoi a fost detasata tocmai la Chisinau, pentru vreo jumatate de an, sa-i invete pe moldoveni cu stilul „Pro”. La intoarcerea in tara, s-a mutat Acasa, a facut „Povestiri adevarate”, dar a aparut in paralel si pe Pro TV International, moderand emisiunea „De suflet”. Ultimul proiect a adus-o la dragostea dintai, actoria, dandu-i viata Anei in telenovela din „Numai iubirea”. In timp ce restul actorilor si-au gasit repede locul in productiile ulterioare („Lacrimi de iubire”, „Pacatele Evei”), Corina Danila a intrat, intr-un fel, pe linie moarta. A ramas cu emisiunea de pe Pro TV International, dar nu s-a mai putut intoarce la pupitrul „Povestirilor”. Dupa mai bine de jumatate de an de navigat fara sa vada tarmul, ea a ales sa sara intr-o noua barca: Euforia LifeStyle TV, noul post pentru femei din grupul Antenelor lui Dan Voiculescu.

Urmărește-ne pe Google News