Kate Beckinsale s-a revăzut cu fiica sa după doi ani epuizanţi, din cauza pandemiei. Revederea de pe aeroportul american a fost emoţionantă, Lily a venit însoţită de iubitul David Schecter şi au purtat măşti pe toată durata prezenţei în aeroport.
Într-un interviu pentru „Live with Kelly and Ryan”, Kate Beckinsale a descris cu lux de amănunte durerea pe care a simțit-o în tot acest timp, cât nu a putut să își strângă fiica în brațe.
Kate Beckinsale a recunoscut că este strigător la cer faptul că nu a putut să îşi vadă fiica atât de mult timp. Sheen, care este studentă la Universitatea din New York, a locuit acolo în tot acest timp, perioadă care a coincis cu pandemia.
„Am fost şi în Canada şi nu i s-a permis să vină să mă vadă”, a adăugat actriţa. „Să nu-ţi vezi copilul doi ani este îngrozitor”, a spus Beckinsale în interviu.
Lily Sheen este singurul copil al actriţei, tatăl ei fiind celebrul Michael Sheen. Sheen și Beckinsale au avut o relaţie timp de 8 ani, dar s-au despărţit în 2003.
Acum, Beckinsale nu are un iubit, dar se zvonește că s-ar vedea cu actorul Pete Davidson.
Sursa foto: Hepta