Răzvan Simion și Dani Oțil au avut lacrimi în ochi. S-a întâmplat chiar când se aflau în direct, în emisiunea „Neatza cu Răzvan și Dani”. Cei doi prezentatori s-au emoționat când au citit un mesaj trimis de un telespectactor.
Răzvan Simion și Dani Oțil au avut lacrimi în ochi. S-a întâmplat chiar când se aflau în direct, în emisiunea „Neatza cu Răzvan și Dani”. Cei doi prezentatori s-au emoționat când au citit un mesaj trimis de un telespectactor.
De 8 Martie, în matinalul de la Antena 1, telespectatorii au putut să trimită mesaje pentru mamele lor. Răzvan Simion și Dani Oțil au fost impresionați până la lacrimi de scrisoarea lui Marian.
Tânărul este student la Teologie, iar în ultimii 10 ani el a suferit mai multe intervenții chirurgicale, printre care și un transplant de măduvă, relatează Fanatik, citat de libertatea.ro.
Marian a transmis un mesaj pentru mama lui, prin intermediul emisiunii „Neatza cu Răzvan și Dani”, în care i-a mulțumit pentru grija pe care a avut-o pentru el. Băiatul a profitat de ocazie și i-a mulțumit și fratelui său, care i-a donat măduvă. Răzvan Simion a fost profund afectat de povestea lui Marian, astfel că nici nu a putut citi până la capăt mesajul.
Prezentatorul TV a avut lacrimi în ochi și s-a lăsat pradă emoțiilor.
„Nu știu de ce continuăm să facem rubrica asta (n.r. – a mesajelor de 8 martie), că ne e foarte greu!”, a spus Răzvan Simion la Neatza cu Răzvan și Dani.
„Ți-am citit povestea înainte și bine am făcut, pentru că am avut timp să mă redresez și să nu fiu mult prea smiorcăit la televizor. Ai poveste ca un film, ca un roman, ca o lecție de viață. O să o citesc și celor de acasă”, a spus prezentatorul.
Răzvan Simion a început să citească scrisoarea lui Marian, însă la un moment dat s-a oprit și nu a mai putut continua să citească din cauza emoțiilor puternice.
„Marian ne-a scris așa: «Dragă, mamă! Povestea mea nu este ca a fraților mei sau ca a celorlalți copii. A însemnat mult chin pentru tine, 10 ani în care ai dormit doar lângă patul meu. Cu mâna pe capul meu și cu speranța că într-o zi va fi bine. Îmi zâmbeai mereu, îmi spuneai înainte de fiecare operație că totul va fi bine. Știam câte lacrimi aduni când te întorci cu spatele, știam câtă durere ai în suflet, dar Dumnezeu ne-a ajutat.
Această cumpănă mi-a făcut copilăria dificilă, dar alături de tine totul a fost mai ușor. Am avut amândoi speranța că vom ajunge într-o zi mai senină precum cea de astăzi, în care momentele dificile au devenit amintiri sau coșmaruri din care ne-am trezit într-un final. Tu nu ești mama mea, ești eroina mea!»”, a transmis Răzvan.
Nici Dani Oțil nu și-a putut stăpâni lacrimile. Cu atât mai mult cu cât este și el tată. Soțul Gabrielei Prisăcariu a început să plângă în direct, dar a încercat apoi să scape de emoții spunând o glumă.
„Marian, ajută-ne, te rog! Nu știu de ce vă uitați la mine, că eu de anul ăsta sunt pe alte canale de comunicare. Te rog să ne spui tu cum ai încheiat scrisoarea. Să opriți aerul, vă rog! Că îmi dă fix în ochi!”.
Sursa foto: capturi, Libertatea.ro