Modifica setarile cookie
Homepage  / Vedete străine

Motivul surprinzător pentru care Matthew Perry s-a despărțit de Julia Roberts. Ce a dezvăluit acum actorul din „Friends”

de Roxana Mirea,

Matthew Perry, în vârstă de 53 de ani, a scris în noua sa carte de memorii „Friends, Lovers, and the Big Terrible Thing”, despre motivul pentru care el și Julia Roberts s-au despărțit în anii ’90. Actorul a fost sincer în legătură cu modul în care propriile sale tulburări psihice au dus la sfârșitul relației lor după doar două luni.

De ce s-a despărțit Matthew Perry de Julia Roberts

Starul din „Friends” spune că el și actrița în vârstă de 54 de ani au început să iasă împreună în momentul în care ea a apărut într-un episod al serialului de succes – dar lucrurile au luat rapid o întorsătură nefericită, scrie Page Six.

Relația cu Julia Roberts a fost prea mult pentru mine. Eram în permanență convins că se va despărți de mine”, a scris Perry într-un fragment publicat de Times UK, adăugând că a simțit că vedeta din „Pretty Woman” se „înjosea” ieșind cu el.

De ce nu ar face-o? Nu eram suficient; nu aș fi putut fi niciodată suficient de bun pentru ea; eram defect, îndoit, de neiubit. Așa că, în loc să înfrunt inevitabila agonie de a o pierde, m-am despărțit de frumoasa și strălucitoarea Julia Roberts”, a mărturisit el.

Actorul spune că nu poate „începe să descrie privirea de confuzie de pe fața ei” după ce a rupt relația. Această poveste de dragoste fulminantă a înflorit după ce Roberts, care s-a căsătorit cu Danny Moder, a afirmat că „ar face serialul” doar dacă ar putea face parte din povestea personajului lui Perry.

VEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 10

Ce îi trimitea Matthew Perry Juliei Roberts

După aceea, Matthew Perry, care l-a interpretat pe Chandler Bing în serialul „Friends”, a încercat să o „curteze” pe actrița premiată cu Oscar, trimițându-i zeci de trandafiri și mesaje dulci – inclusiv o lucrare despre fizica cuantică.

Nu numai că Julia a fost de acord să facă serialul, dar mi-a trimis și un cadou: covrigi – mulți, mulți covrigi. … Am lăsat-o să intre, atât la figurat, cât și la propriu, și a început o relație.”

Cu toate acestea, în aceeași perioadă în care Perry juca într-unul dintre cele mai mari show-uri TV și se întâlnea cu cele mai bune vedete de la Hollywood, el se lupta și cu dependența de droguri și alcool. Actorul a fost nevoit să meargă de două ori la dezintoxicare în timpul celor 10 ani de existență a serialului „Friends” – inclusiv după ce a filmat momentul emblematic în care personajul său s-a căsătorit cu Monica Geller, interpretată de Courteney Cox.

Citește și:

Urmărește-ne pe Google News
 
 

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te