Potrivit Daily Mail, actorul galez Matthew Rhys va prelua rolul lui Mr. Darcy, care pentru mulţi e sinonim cu seducătorul Colin Firth, în versiunea din 1995.
Romanul “Death Comes to Pemberley” e plasat la şase ani după povestea din “Mândrie şi prejudecată” şi îi urmăreşte tot pe protagoniştii Darcy şi Elizabeth Bennett, acum căsătoriţi.
“E entuziasmant, însă provocările unui rol precum cel al lui Darcy sunt comparaţiile care se vor face cu cei care l-au interpretat în trecut”, a declarat Matthew Rhys (38 de ani).
Şi Matthew MacFadyen l-a jucat pe eroul lui Jane Austen, în versiunea cinematografică din 2005, în care Elizabeth a fost interpretată de Keira Knightley.
Filmările la noua mini-serie, care va avea trei episoade de câte o oră, vor începe în iunie, iar producţia va fi difuzată în Marea Britanie pe perioada Sărbătorilor de iarnă de la sfârşitul acestui an.