Modifica setarile cookie
Homepage  / Seriale

Murder is Easy, cea mai nouă adaptare BBC după Agatha Christie. În noul film va juca o actriță din Downton Abbey

de Andreea Hentea,

Publicat în 1939, romanul „Murder is Easy” (tradus la noi „E ușor să ucizi”) are o intrigă complexă, care include un șir de crime petrecute într-un sătuc englezesc idilic. Cadrul familiar creat de celebra romancieră fiind asigurat, noua ecranizare care urmează să fie realizată de BBC One se mândrește cu o distribuție plină de vedete, scrie site-ul whattowatch.com.

„Murder is Easy” este cea mai nouă ecranizare după Agatha Christie realizată de BBC One, după ce atât BBC, cât și rețeaua ITV ne-au oferit, de-a lungul anilor, nenumărate ecranizări după romanele Agathei Christie, de la serialul „Poirot”, cu David Suchet în rolul faimosului detectiv belgian (difuzat între 1989 și 2013), la serialul „Marple” (difuzat între 2004 și 2013), cu Geraldine McEwan și Julia McKenzie alternând în rolul principal ori la producții de sine stătătoare precum „Ucigașul ABC” sau „Zece negri mititei”.

Un sătuc plin de mistere

Noul film „Murder is Easy”, bazat pe romanul omonim, va fi realizat în două părți și va avea o distribuție impresionantă, cu Penelope Wilton („Downton Abbey”) și David Jonsson drept capete de afiș. David Jonsson („Industry”, „Rye Lane”) va juca rolul principal, al lui Luke Fitzwilliam, un expert în informatică aflat pe urmele unui ucigaș în serie care se pregătește să lovească din nou. Fitzwilliam o întâlnește întâmplător, în trenul spre Londra, pe Miss Pinkerton (Penelope Wilton), o bătrânică dezghețată care îi povestește că se duce la Scotland Yard să facă declarații despre bănuielile ei cu privire la un șir de crime petrecute deja în satul ei și la altele, care – presupune ea – vor mai avea loc. După ce Miss Pinkerton are un accident suspect, Fitzwilliam pornește pe firul dezvăluirilor ei și începe o investigație serioasă pentru a găsi ucigașul și a preveni alte crime.

Noul film este regizat de cineasta anglo-britanică Meenu Gaur, iar scenariul este scris de actrița, muziciana, scenarista și producătoarea Sian Ejiwunmi-Le Berre, absolventă de Oxford și apreciată ca o personalitate extrem de creativă în numeroase domenii. Filmările au început deja, în Scoția, iar printre numele celebre care vor anima povestea o vom revedea și pe Morfydd Clark (care a jucat-o pe Galadriel în serialul Amazon „Stăpânul inelelor: Inelele puterii”). Aceasta o va interpreta pe tânăra și frumoasa Bridget Conway, pe care Fitzwilliam o întâlnește în sat. În film mai joacă Tom Riley (cunoscut din serialul HBO „The Nevers”) și Sinead Matthews („The Crown”, „Crimele din Midsomer”). Ea o va interpreta pe abila Miss Waynflete, o persoană care pare să cunoască toate secretele așezării în care este plasată povestea.

Romanul Agathei Christie a mai avut o ecranizare, realizată de Warner Bros. în colaborare cu rețeaua CBS. „E ușor să ucizi” / „Murder is Easy” (1982) a avut tot o distribuție de excepție: Olivia de Havilland a jucat-o pe Miss Honoria Waynflete, Lesley Anne-Down a fost tânăra Bridget Conway, Helen Hayes a jucat-o pe bătrâna din tren, ale cărei dezvăluiri declanșau ancheta, Jonathan Pryce a fost secretosul Mr. Ellsworthy, iar Bill Bixby l-a jucat pe informaticianul care se ocupa cu întreaga anchetă.

Ce va aduce nou filmul

James Prichard, strănepotul Agathei Christie și producător executiv din partea faimoasei companii Agatha Christie Limited (care deține drepturile asupra operei scriitoarei), a declarat: „Încă o dată, poveștile străbunicii mele atrag niște talente uimitoare. Este foarte interesant să vezi acest grup de actori pornind să reclădească o asemenea poveste grozavă. Conceptul de rău care pândește în satul englezesc tipic este deja bine cunoscut, dar modul în care se va petrece totul rămâne de descoperit de către public”.

James Gandhi, producător executiv din partea companiei co-producătoare, Mammoth Screen, a spus, la rândul său: „Uimitorul scenariu al lui Siân Ejiwunmi-Le Berre sondează diferențele existente în profunzimea societății engleze postbelice și suntem norocoși că satul Wychwood va fi readus la viață de o distribuție de vis. Cu Meenu Gaur ca regizoare și cu David Jonsson în rolul principal, noua călătorie va fi extrem de palpitantă!”.

Urmărește-ne pe Google News
 
 

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te