Pentru nationala de fotbal a Romaniei, momentul adevarului a sosit. Sambata, la Constanta, tricolorii trebuie sa invinga una dintre cele mai puternice echipe ale lumii, Olanda, pentru a reinnoda sirul calificarilor la competitiile importante.

Vederea finisului mareste pulsul tuturor concurentilor. Dupa atatea starturi false, iata, in sfarsit, o cursa aproape perfecta, in care Romania conduce plutonul echipelor sprintand spre turneul final al Europenelor. Timpul nu mai are rabdare cu generatia lui Mutu si Chivu, fotbalisti care au ajuns la maturitate fara sa fi reusit vreo performanta. Dar lucrurile par sa se fi indreptat, iar echipa pregatita de Victor Piturca joaca sambata cu calificarea pe masa. Pentru a fi siguri ca nimic nu se mai poate intampla in etapele ramase pana la final, tricolorii trebuie sa castige. Olanda reprezinta insa cel mai nesuferit adversar pe care-l puteau intalni romanii. Batavii sunt, in acest moment, cea de-a cincea echipa din lume ca valoare. Si, de parca n-ar fi fost indeajuns prezenta in teren a unei constelatii de superstaruri, cu Van Nistelrooy in frunte, Romania va lupta si cu piatra de moara a palmaresului. De-a lungul deceniilor, tricolorii i-au intalnit pe batavi de opt ori, dar n-au reusit nici o victorie.
Piturca are, la fel ca si omologul sau de pe banca olandeza, Van Basten, destule probleme de lot. Contra e accidentat, iar Goian – incert. Veteranul Petre Marin e depasit, astfel ca flancul drept al apararii e descoperit. „E cel mai dificil meci pentru noi. Daca vom fi la fel de bine organizati ca-n tur, nu pierdem. Dar eu imi propun sa atacam si sa castigam, ca sa nu depindem de partida de la Sofia, cu Bulgaria”, spune Piturca. Van Basten nu-i are la dispozitie pe trei dintre cei mai importanti fotbalisti ai sai: Sneijder, Van Persie si Melchiot. Pentru olandezi insa, aceasta nu este o problema, inlocuitorii fiind la fel de valorosi.

Urmărește-ne pe Google News