Modifica setarile cookie
Homepage  / Seriale coreene

Ce urmează după „Squid Game”? Un nou thriller sud-coreean intră astăzi pe Netflix: „My Name”

de Mioara Tronaru,

Când Netflix a decis să investească milioane de dolari în producțiile coreene nu părea că e cea mai bună tactică, dar iată că acum cu totul altfel stau lucrurile! După incredibilul succes de care se bucură „Squid Game”, alte titluri vin să-și încerce norocul pe aceeași platformă. De astăzi, vom putea vedea „My Name”.

Despre ce este vorba în „My Name”

„My Name” este un serial despre răzbunare. Iar din sinopsisul postat de Netflix, subiectul aduce aminte de celebra serie de filme din Hong Kong „Infernal Affairs” (2002), cu Andy Lau și Tony Leung, după care a făcut și Martin Scorsese în 2006 al său „The Departed” („Cârtița”), cu Leonardo DiCaprio și Matt Damon.

Povestea din „My Name” sună astfel: Yoon Ji-Woo (interpretată de Han So-Hee) face parte din sindicatul crimei, iar când tatăl ei este ucis hotărăște să-i găsească pe cei vinovați.

Pentru asta, cu ajutorul șefului său Choi Moo-Jin (Park Hee-Soon) se infiltrează sub altă identitate în poliție și începe să acționeze ca o „cârtiță”. Ca ofițer de poliție, femeia îl are ca partener pe detectivul Jeon Pil-Do (Ahn Bo-Hyun).

„My Name” se va lansa astăzi, 15 octombrie, pe Netflix. Și va avea opt episoade, conform MyDramaList, dar What’s On Netflix comentează că numărul de episoade nu a fost confirmat de producători.

Serialul a fost anunțat în august 2020, iar filmările au avut loc între martie și iulie, anul acesta.

Regie, scenariu și actorii din „My Name”

De „My Name” s-a ocupat Kim Jin-Min, un regizor coreean foarte apreciat, care a mai făcut „Extracurricular” (2020, disponibil pe Netflix) și „Marriage Contract” (2016).

Alături de el, de scenariu s-a ocupat Kim Ba-Da, care a mai lucrat la „Life Risking Romance” (2016), „The Huntresses” (2014) sau „Hero” (2012).

Cele trei roluri principale sunt asigurate de actorii Han So-Hee, Ahn Bo-Hyun și Park Hee-Soon.

Han So-Hee (26 de ani) a debutat în „Reunited Worlds” (2017), iar primele roluri principale le-a avut în „Money Flower” (2017) și „100 Days My Prince” (2018).

Confirmarea a venit însă în 2020, când pentru performanța sa din „The World of the Married”, a câștigat trofeul „Rookie of the Year”, la Asia Artist Awards. Fanii o pot vedea pe So-Hee și în recentul serial „Nevertheless,”, disponibil pe Netflix.

Ahn Bo-Hyun are 33 de ani și a intrat în lumea divertismentului ca model.

Printre serialele notabile în care a apărut, se numără: „Descendants of the Sun” (2016), „Her Private Life” (2019) și „Itaewon Class” (2020), pentru care a fost recompensat cu „Rising Star Actor of the Year”, la Brand Awards.

Park Hee-Soon (51 de ani) este un icon al cinematografiei moderne coreene. Un veteran al micului și marelui ecran, care a jucat în producții ca „The Scam” (2009), „Seven Days” (2007), „1987” (2017) sau „A Barefoot Dream” (2010).

Trailer „My Name”:

Urmărește-ne pe Google News
  

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te