Modifica setarile cookie
Homepage  / Articole

Narcisa: Iubiri nelegiuite” se apropie de final

de Redactia Tvmania

După câteva zile în care au circulat insistent zvonuri că echipa telenovelei „Narcisa: Iubiri nelegiuite” nu a fost plătită de luni bune şi că soarta serialului e în pericol, inevitabilul s-a produs: Antena 1 a anunţat că cel de-al treilea sezon al celui mai urmărit serial românesc se apropie de sfârşit.

Antena 1 a anunţat astăzi, 19 octombrie, că telenovela “Narcisa: Iubiri nelegiuite” se apropie cu paşi repezi de final. “Telespectatorii vor afla cum se vor sfârşi poveştile personajelor lor îndrăgite, rămânând aproape de Antena 1.”

“Narcisa Sălbatică” şi-a ţinut vreme de două sezoane telespectatorii cu sufletul la gură, devenind în scurt timp cel mai urmărit serial românesc. “Narcisa Sălbatică” a revenit în această toamnă la Antena 1 sub denumirea “Narcisa: Iubiri Nelegiuite”, continuând povestea Narcisei şi a lui Tudor, dar aducând personaje şi poveşti noi.

Vestea este oarecum surprinzătoare având în vedere că serialul nu a început de mult (pe 5 septembrie a fost difuzat primul episod din sezonul 3). E adevărat că audienţele acestui sezon nu se ridicau la nivelul precedentului (în vară, “Narcisa Sălbatică” era cel mai vizionat serial de pe micile ecrane, cu o medie de 6 puncte în mediul urban), însă erau în creştere.

Decizia pare a fi însă consecinţa direct a neînţelegerilor cu casa de producţie. Câţiva actori din distribuţie ne-au confirmat, sub protecţia anonimatului, că salariile nu au mai fost plătite în ultimele luni.

Urmărește-ne pe Google News
  

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te