În documentarul de 60 de minute, gazda Alexandra Cousteau călătorește în India, Statele Unite și Germania și dezvăluie privitorilor cât de crucială este această schimbare către metode de producție mai sustenabile. 2,4% din terenul agricol mondial este plantat cu bumbac și, cu toate acestea, recoltele de bumbac consumă 24% și 11% din vânzările internaționale de insecticide și respectiv pesticide. Bumbacul organic aduce beneficii economice și ecologice semnificative, dar reprezintă mai puțin de 1% din recolta anuală totală a globului.
Alexandra Cousteau vizitează câmpurile de bumbac din Madhya Pradesh, India, pentru a vedea în desfășurare producția de bumbac și a cunoaște câțiva fermieri locali ale căror vieți s-au îmbunătățit considerabil după ce au trecut de la metodele convenționale la cele sustenabile de producție. De la lucrători ONG din India și mai departe, Cousteau se întâlnește cu mari nume ale acestei industrii din Germania și Statele Unite ale Americii. Unul dintre cei mai progresiști retaileri de modă, C&A, își expune părerea prin experții săi în sustenabilitate, explicând de ce există o nevoie globală pentru produse organice și o mare necesitate pentru măsuri internaționale în această direcție. ”Consumatorii de modă europeni trebuie să înțeleagă că alegerile lor contează și pot sprijini o dezvoltare sustenabilă în țările cultivatoare de bumbac”, susține Hogue.
Deborah Armstrong, vicepreședinte executiv al National Geographic Partners Europe remarcă: ”National Geographic crede în puterea științei, a explorării și a informării prin cuvânt și imagine de a schimba lumea. Modul în care hainele sunt produse afectează mediul nostru natural într-un mod la care puțină lume se gândește în fiecare zi”. «De dragul modei» evidențiază acest impact, dar și posibilele soluții, într-o manieră interesantă și incitantă pentru publicul nostru din toată lumea”.
Documentarul va fi difuzat de National Geographic Channel, în anumite regiuni selecționate, în luna mai. În România, premiera va fi transmisă pe 21 mai, de la ora 20.00.