Homepage  / Știri / Televiziune

National Geographic difuzează în premieră documentarul „Misiunea Saturn”

National Geographic difuzează în premieră documentarul „Misiunea Saturn”

de Redactia Tvmania

National Geographic va difuza în premieră „Misiunea Saturn”, primul documentar care detaliază misiunea istorică a navetei spațiale Cassini de a explora planeta Saturn (Cassini a intrat pe orbita planetei acum 13 ani, în vara lui 2004).

„Misiunea Saturn” va fi difuzat în premieră vineri, 15 septembrie, de la ora 21.00.

Documentarul va oferi, pentru prima oară, un tablou complet al programului către Saturn și îi va face cunoscuți pe membrii echipei, care au visat să exploreze planeta mai în profunzime decât s-a reușit până acum. Această misiune a presupus riscuri uriașe și a durat cu un deceniu mai mult decât se aștepta, dezvăluind secrete despre lumi extraterestre și despre sateliții lui Saturn, foarte asemănători Pământului, care conțin componente esențiale pentru întreținerea vieții.

Beneficiind de acces în interiorul Jet Propulsion Lab din California, documentarul „Misiunea Saturn” dezvăluie secretele inginerești ale mamutului spațial Cassini și ale sondei Huygens, ce vor ajunge pe suprafața Enceladus, cea mai mare lună a planetei Saturn și unul dintre locurile cele mai asemănătoare Pământului din sistemul solar.

TRAILER:

 

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton