În noul serial National Geographic Channel, „Aurul din Yukon”, urmărim patru familii de mineri care riscă totul în speranța că norocul le va surâde.
Difuzat în premieră pe National Geographic Channel joi, 5 decembrie, de la ora 22:00, „Aurul din Yukon” pătrunde în realitatea vieților acestor echipe de mineri și descoperă provocările dure cu care se confruntă.
Acești mineri riscă totul – relații, conturi bancare, reputații și propriile vieți – în căutarea valorosului minereu ce le-ar putea aduce milioane de dolari.
:quality(75)/https://www.tvmania.ro/nextgen-attach_to_post/preview/id--132514)
Acești bărbați hotărâți, rezistenți, din Yukon, speră să găsească 28.000 de grame sau mai mult de aur în acest sezon, și speranțele lor sunt întemeiate. Cheltuielile cu salariile, combustibilul, hrana și echipamentele sunt mai mari ca niciodată. Dar acești mineri perseverenți nu au de gând să renunțe. Pe parcursul ultimilor doi ani, au cheltuit aproape jumătate de miliard de dolari americani căutând aur, argint, cupru, zinc și alte minerale în Yukon.
”Mineritul este stilul nostru de viață”, spune minerul Ken Foy. ”În cel mai rău caz, poți pierde tot ce ai. Dar, în cel mai bun caz, ai șansa de a te îmbogăți. Nu știi niciodată.”
Cele patru echipe de mineri prezente în documentar sunt formate din novicele ”Big Al” McGregor; răutăciosul Bernie Kreft și cei doi fii ai săi, Justin și Jarrett; cei mai buni prieteni Ken Foy și Guillaume Brodeur; și Karl Knutson și exigentul său tată, Marty.
De la topirea zăpezii din primavară până la înghețul din octombrie, minerii au la dispoziție doar patru luni să dea marea lovitură.
[youtube]https://www.youtube.com/watch?v=oaZOajnyqr0[/youtube]
Newsletter zilnic TVMania!
Tot ce merită să știi despre TV, vedete și streaming direct în inboxul tău.