Modifica setarile cookie
Homepage  / Seriale / Televiziune

Național TV are în grilă, de azi, un nou serial coreean. Află totul despre „Cavalerii dreptății”!

de Redactia Tvmania

Începând de miercuri, 24 mai, de la ora 17.15, Național TV va avea în grilă un nou serial coreean, „Cavalerii dreptății” (în original: „Hwarang: The Poet Warrior Youth”). Acesta va lua locul producției „Dragoste sub clar de lună”, al cărei ultim episod va fi difuzat marți, 23 mai, de la aceeași oră.

Serialul „Cavalerii dreptății”, o dramă realizată în Coreean de Sud, este regizat de Yoon Sing-sik și îi are în distribuție pe Park Seo-jun, Go Ara, Park Hyung-sik, Choi Min-ho, Sung Dong-il și Kim Tae-hyung (cel din urmă este unul dintre membrii trupei Bangtan Boys (BTS), formație celebră în Coreea). 

Filmările au început pe 31 martie și s-au încheiat pe 1 septembrie 2016. Conform Wikipedia.org, în Coreea, serialul a debutat pe 19 decembrie 2016, ultimul episod fiind programat pe 21 februarie 2017.

Care este povestea din serialul coreean „Cavalerii dreptății”                                                               

Potrivit unui comunicat Național TV, în noua producție coreeană vom afla povestea lui Jiso, care a condus regatul Silla ca regent de când regele Beopheung a murit, păstrându-l pe tânărul său fiu, Sammaekjong, în afara capitalei, ferit de dușmani și asasini. Din momentul în care atinge vârsta potrivită, nobilii, cetățenii, oficialii și chiar Sammaekjong însuși devin nerăbdători să fie predată puterea.

Însă nobilii puternici care încearcă să pună mâna pe putere sunt atenți la orice mișcare, motiv pentru care Jiso se teme de consecințele cedării puterii tânărului Sammaekjong.

În încercarea de a rezolva situația, Jiso creează o nouă elită formată din băieți tineri – Hwarang.

Urmărește-ne pe Google News
  

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te