Fetele de la Sugababes vin in Romania. Trupa britanica va concerta la premiile muzicale MTV Romania 2006, ce vor avea loc la Cluj pe data de 3 iunie. Heidi , Keisha si Amelle vor canta alaturi de alti invitati de peste hotare: Deep Dish, Uniting Nations si Pachanga.
Ca in fiecare an, la premiile muzicale MTV avem parte de invitati unul si unul. In acest an, piesa de rezistenta este formatia Sugababes. Spectacolul din Romania este printre primele rezprezentatii pe care formatia britanica le sustine in noua formula: Heidi, Keisha si Amelle. In luna decembrie a anului trecut, fanii trupei au fost devastati cand au auzit ca Mutya planuieste o cariera solo. Presa britanica anunta de mai bine de un an de zile „separarea” celor trei, cand s-a aflat ca Mutya a ramas insarcinata. Cu toate acestea, in toamna anului trecut fetele le-au dat peste nas carcotasilor cu o revenire triumfatoare. Au lansat un nou album, „Taller In a More Way”, si un hit, „Push The Button”, cu care au dominat topurile. Era cel de-al patrulea album din cariera lor si se laudau ca de data aceasta au pregatit un „arsenal” de cantece cu personalitate. Aflate pe aripile succesului, fetele de la Sugababes a fost la un pas de dezastru, cand Mutya le-a anuntat ca paraseste formatia, dupa sapte ani de cariera, pentru a se ocupa de fetita sa Tahlia.