Imediat ce termină filmările pentru emisiunea „Poftiți pe la noi!”, difuzată în această vară de Antena 1 în fiecare luni și marți, de la 20:30, Nea Mărin va face turul României alături de soție și nepoți.

Până acum, vara lui nea Mărin Barbu a fost una foarte încărcată. A trebuit să strunească vedetele și să le pună serios la treabă, pentru că pe umerii lui a stat o responsabilitate uriașă: aceea de a face pensiunile la ușa cărora bătea falimentul să meargă din nou ca pe roate. Gazda emisiunii „Poftiți pe la noi!”, difuzată de Antena 1 în fiecare luni și marți, de la 20:30, și-a planificat deja în detaliu vacanța din acest an.

„Cum termin filmările, îmi iau nevasta și nepoții și am plecat. Vom merge peste tot prin țară, la munte și la mare, a dezvăluit nea Mărin, care așteaptă cu mare drag să petreacă toată ziua alături de nepoți.

“Ei deja știu că vom călători o lună întreagă, vom merge la Turda, Aiud, Tulcea, Galați și vom mai vedea. Ne plimbăm cu barca, facem echitație, înotăm, orice pentru a ne simți bine”, a povestit nea Mărin, care a declarat în nenumărate rânduri că în sânul familiei se simte cel mai bine.

Urmărește-ne pe Google News