În noul sezon, gazda emisiunii va poposi la oameni aflați în impas și îi va ajuta, dar nu doar prin intermediul vedetelor, ci al întregii comunități. Cele patru ajutoare pe care nea Mărin se va baza ediție de ediție vor arăta că pot munci cot la cot cu el și că au la fel de mult spor și când vine vorba de a organiza un eveniment caritabil, în care să pună în evidență talentele din împrejurimi.
„De data aceasta mi se pare extraordinar faptul că avem un tablou complet: un caz social, vedete care fac apel la comunitate, foarte multă muncă, desigur, dar și divertisment. Toată munca noastră se încheie cu un spectacol de caritate, iar eu mă simt împlinit că la vârsta mea pot să fac așa ceva”, declară nea Mărin.
Nea Mărin recunoaște că în acest sezon va fi, uneori, „prea dur” cu vedetele care i-au încăput pe mână. Pe lângă vechi clienți alături de care a muncit cot la cot și în trecut, precum Delia, Nicoleta Luciu, Giani Kiriță sau fetele de la Cheeky Girls, nea Mărin va testa în cel de-al doilea sezon al emisiunii rezistența la efort, dar mai ales la stres, a unor nume noi. Printre ele, matinalii Răzvan și Dani și Speak.