Homepage  / Știri / Televiziune

,,Neatza cu Răzvan și Dani” aniversează joi 10 ani de existență. Ce se întâmplă în ediția specială

,,Neatza cu Răzvan și Dani” aniversează joi 10 ani de existență. Ce se întâmplă în ediția specială
11

de Redactia Tvmania

Joi, 1 februarie, matinalii emisiunii ,,Neatza cu Răzvan și Dani” aniversează 10 ani de existență pe micile ecrane. Echipa pregătește și anul acesta un spectacol de neegalat, din care distracția și surprizele nu vor lipsi.

Rețeta de succes a show-ului include 3000 de emisii în direct, 4000 de rețete delicioase pregătite de Vlăduț și 300 de ediții speciale, dar și multă distracție alături de gașca ,,Neatza”.

După cum mărturisește Elena Păun, producătoarea emisiunii, ineditul echipei este dat de formula acesteia, care nu s-a schimbat foarte mult de-a lungul timpului: ,,Suntem mai mult decât o echipă. Suntem o adevărată familie, avem o relație incredibilă!”.

Petrecerea de un deceniu se va da în ,,casă nouă”, iar vedetele vor trece pragul noului studio pentru a ura echipei ,,La mulți ani!”. După cum mărturisesc chiar Răzvan și Dani, platoul de filmări este acum modular, ceea ce înseamnă că decorul se poate schimba la 180 de grade într-un timp foarte scurt: ,,Le-am pregătit multe surprize celor de acasă și suntem entuziasmați să le împărtășim cu ei… cei care și-au băut cafeaua timp de 10 ani cu noi.”

Petrecerea va readuce în platou vedete care au fost alături de echipa matinalilor de-a lungul anilor. Horia Brenciu, Pepe, Jo, Nicole Cherry, Fly Project sunt doar câteva nume de pe lista invitaților speciali, care vor primi câte un trofeu în semn de mulțumire din partea echipei. Tot mâine, trupa Blaxy Girls se va reuni pe platoul emisiunii, alături de Amalia, care pregătește în fiecare dimineață rubrica de horoscop.

Nici „Prietenii de la 11” nu vor lipsi, Diana Munteanu și Florin Ristei, care au pregătit surprize pentru colegii lor. Și pentru că nicio petrecere nu este completă fără un răsfăț culinar, Vlăduț se va asigura că din meniul de sărbătoare nu vor lipsi preparatele alese, care vor face deliciul celor prezenți. Simpaticul bucătar va împărți bancul de lucru cu o parte din vedete, care vor fi provocate să pregătească un tort aniversar ,,Neatza” care să se ridice la nivelul așteptărilor. De toate acestea, dar și de multe alte momente frumoase, telespectatorii vor avea parte mâine dimineață începând cu ora 08:00, la petrecerea de 10 ani a emisiunii ,,Neatza cu Răzvan și Dani”.

 

neatza 10 ani (1)Icon photoVEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 11

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton