Nemira lansează joi, 29 iunie, cartea „Bricabrac”, în prezența autorului, regizorul Lucian Pintilie

Volumul, declarat „Cea mai bună carte străină” de Sindicatul Criticilor de Cinema din Franţa în 2010 este o compoziție „fără un proiect precis, obiecte fără nicio valoare, uzate şi demodate, dar impregnate de timp, fragmente impregnate, enorm de multe hârtii, un război cu hârtiile”, ce cuprinde confesiuni, pagini de jurnal de regie, cronici de spectacol și film din presa internațională, o carte-spectacol pe scena căruia se profilează poveștile marilor spectacole și filme ale regizorului Lucian Pintilie, precum istoria tumultuoasă a pieselor „Revizorul”, „Pescărușul”, „Salonul nr. 6”, „Reconstituirea”.

Cartea se lansează joi, 29 iunie, la Cinema Elvira Popescu, în cadrul unui eveniment ce începe la 17.30 cu proiecția filmului „Tertium non datur” și continuă cu o discuție despre carte în prezența autorului și a invitaților speciali: Mihai Chirilov, Marie-France Ionesco, Corneliu Porumboiu, Victor Rebengiuc, Andrei Șerban, Corina Șuteu, moderată de Monica Andronescu.

Proiecția și lansarea au loc în cadrul programului Bucharest International Film Festival, iar intrarea este liberă.

LUCIAN PINTILIE

S-a născut în 1933 la Tarutino, în Basarabia.

După absolvirea Institutului de Artă Teatrală și Cinematografică din București, a montat o serie de spectacole la Teatrul Bulandra din București, printre care „Copiii soarelui” (1961), „Proștii sub clar de lună” (1962), „Cezar și Cleopatra” (1963), „Biedermann și incendiatorii” (1964), „Inima mea e pe înălțimi” (1964), „D’ale carnavalului” (1966), „Livada cu vișini” (1967), „Revizorul” (1972, spectacol interzis de cenzură după a treia reprezentație), precum și două filme de lung metraj: „Duminică la ora 6” și „Reconstituirea”.

Interdicția de a mai lucra în România îl determină să se expatrieze în 1973. A continuat în străinătate seria spectacolelor de teatru montate pe câteva din scenele importante ale lumii: Théâtre National de Chaillot din Paris: „Turandot” (1974); Théâtre de la Ville din Paris: „Pescărușul” (1975), „Biedermann și incendiatorii” (1976), „Jacques sau Supunerea” și „Viitorul e în ouă” (1977), „Cei din urmă” (1978), „Trei surori” (1979), „Rața sălbatică” (1981), „Azilul de noapte” (1983), „Arden din Kent” (1984), „Astă seară se improvizează” (1987), „Trebuie să trecem prin nori” (1988), „Dansul morții” (1990); Guthrie Theater din Minneapolis: „Pescărușul” (1983), „Tartuffe” (1984), „Rața sălbatică” (1988); Arena Stage din Washington: „Tartuffe” (1985), „Rața sălbatică” (1986), „Livada cu vișini” (1988).

În paralel, a montat și spectacole de operă: Festivalul de la Avignon: „Orestia” (1979); Festivalul de la Aix-en-Provence: „Flautul fermecat” (1980, spectacol reluat la Opera din Lyon, Opera din Nisa, Teatro Reggio de la Torino); Welsh National Opera din Cardiff: „Rigoletto” (1985); „Carmen” (1986, spectacol reluat la Opera din Vancouver).

În 1973 a realizat la Televiziunea iugoslavă filmul „Salonul nr. 6” după nuvela omonimă a lui Cehov. În 1979 a filmat în România „De ce trag clopotele, Mitică?”, după un scenariu propriu pornind de la piesa „D’ale carnavalului”, film interzis vreme de zece ani.

După 1990 se repatriază și face o serie de filme în România: „Balanța” (1992), „O vară de neuitat” (1994), „Prea târziu” (1996), „Terminus Paradis” (1998), „După-amiaza unui torționar” (2000), „Niki Ardelean, colonel în rezervă” („Niki et Flo”) (2003), „Tertium non datur” (2006).

În 1990 a fost numit Director al Studioului de Creație Cinematografică al Ministerului Culturii, poziție din care a sprijinit filme realizate de tineri regizori români.

În 1992 a publicat la Editura Albatros volumul „Patru scenarii”.