Modifica setarile cookie
Homepage  / Vedete / Vedete străine

Neslihan Atagül („Dragoste infinită”): „Cariera mea este pe o pantă ascendentă”

de Redactia Tvmania

Frumoasa Neslihan Atagül (24 de ani) a terminat, de curând, filmările la „Dragoste infinită” (serial difuzat de Kanal D) şi a avut timp să ne povestească, în exclusivitate, ce va face vara aceasta, dar şi cum va sărbători un an de căsnicie.

TV Satelit: Nelishan ce faci acum, după terminarea filmărilor la „Dragoste infinită”?

Neslihan Atagül: Nu m-am gândit ce voi face în următorele săptămâni. În curând, voi avea două şedinţe foto pentru campania de promovare a unui brand de produse cosmetice a cărui imagine sunt în Turcia. Deocamdată atât! Am nevoie de o pauză şi abia aştept să o savurez!  Mă voi trezi mai târziu decât de obicei, îmi voi bea cafeaua fără să mă uit la ceas, mă voi odihni.

Ce a însemnat acest proiect pentru tine şi cât de mult te identifici cu Nihan?

“Dragoste infinită” mi-a oferit şansa să joc un personaj fabulos, care are un destin de excepţie. Mi-a adus mai multă popularitate şi mai mulţi fani decât mi-aş fi imaginat vreodată. Pentru Kemal, Nihan este femeia ideală, modelul absolut, pentru care nu există termen de comparaţie. Nu ştiu dacă eu sunt aşa în viaţa reală. Poate doar pentru soţul meu J.

Cum ai rezistat programului încărcat de lucru din ultimii doi ani?

Filmările la un serial sunt obositoare, în general, pentru că se întind pe durate mari de timp şi, din cauza costurilor de producţie mari, nu se permit derogări de la program. Am filmat în nenumărate rânduri câte zece ore pe zi, dar acest lucru se întâmplă oriunde în lume, de la Hollywood la Bollywood. Actoria este o profesie care necesită talent şi anduranţă.

Cum a fost să lucrezi cu Burak Özçivit? Între voi există o chimie puternică…

Amândoi am avut de dus roluri grele, cu încărcătură emoţională puternică, dar am reuşit să ne sincronizăm şi să ne susţinem profesional unul pe celălalt. Unui actor i se poate întâmpla ca, într-o zi, să nu intre în “starea” personajului pe care îl joacă. În acest fel eşecul lui se răsfrânge şi asupra partenerului de joc, iar o scenă trebuie reluată de multe ori. Aşa că amândoi ne-am concentrat mereu pentru a ne contura cât mai bine personajele.

Ţi-ai programat o vacanţă vara aceasta?

Da. Soţul meu (n.r. – actorul Kadir Doğulu) s-a ocupat de asta şi a propus câteva variante. Încă nu ştim unde vom merge, dar nu vom divulga destinaţia pentru că ne dorim o vacanţă liniştită, departe de bliţurile paparazzilor.

Care este următorul pas pe care vrei să-l faci în carieră?

Un rol bun, un serial de succes deschid o cale spre noi oportunităţi. Nu ştiu ce va fi mâine. Ştiu doar că azi trebuie să joc cât mai bine posibil.

În serial, ai jucat perfect rolul de mamă pentru micuţa Deniz. Eşti pregătită pentru acest rol şi în viaţa reală? (dacă e loc, poate punem o bulina cu Deniz)

Cariera mea este pe o pantă ascendentă şi am făcut mult efort pentru asta. Trebuie să profit de acest “maximum” deocamdată! Da, îmi doresc copii, dar toate la timpul lor. 

 

Aniversare

Pe 8 iulie, Neslihan şi soţul ei, Kadir Doğulu (35 de ani), vor sărbători, alături de câţiva prieteni apropiaţi, un an de la căsătorie. „Vom bea şampanie şi vom mânca tort de îngheţată”, ne-a spus actriţa. Vara trecută, ea şi Kadir (de care s-a îndrăgostit pe platourile serialului „Un destin la răscruce”) au făcut pasul cel mare după doi ani de relaţie. Nunta a avut loc într-un hotel de lux din Kanlica, cartier al Istanbulului, iar luna de miere, într-un resort din Maldive.

Gelozii nespuse

La nunta lui Burak Özçivit cu Fahriye Evcen, din 29 iunie, nu va veni şi Neslihan, anunţă gecce.com. La rândul său, nici Burak nu a fost la nunta partenerei sale de serial cu actorul Kadir Doğulu. La vremea aceea, publicaţia „Hurriyet” a scris că adevăratul motiv ar fi fost că Burak şi Kadir sunt rivali din punct de vedere profesional. Mai mult, soţul lui Neslihan ar fi fost deranjat de săruturile pasionale dintre actriţă şi Burak (declarat cel mai bun model din Turcia în 2003 şi 2005).

Vă reamintim că, în Turcia, serialul „Dragoste infinită” (în care Neslihan o joacă pe Nihan) s-a terminat pe 21 iunie.

Urmărește-ne pe Google News
  

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te