Homepage  / Vedete / Vedete străine

Neslihan Atagül şi Kadir Doğulu au filmat din nou împreună. Aflaţi pentru ce

Neslihan Atagül şi Kadir Doğulu au filmat din nou împreună. Aflaţi pentru ce

de Redactia Tvmania

Se pare că actorii Neslihan Atagül (25 de ani) şi Kadir Doğulu (35 de ani) au trecut peste neînţelegerile din căsnicia lor, despre care tabloidele turceşti au tot scris în ultimele luni. Conform finansgundem.com, cei doi au filmat împreună o reclamă pentru o marcă italienească de ochelari, proiect care le-a rotunjit conturile cu 400.000 de euro. Neslihan Atagül şi Kadir Doğulu au mai jucat împreună în serialul „Un destin la răscruce” („Fatih Harbiye”) în 2013-2014. Pe platourile acestei producţii ei s-au îndrăgostit, iar în iulie 2016 au devenit soţ şi soţie.

În prezent, Neslihan (protagonista din „Dragoste infinită”), filmează la  noul ei serial “Dip”, care va fi difuzat de platforma online turcească Puhu TV. Neslihan o joacă pe Bilge, o femeie misterioasă, care se pricepe foarte bine la tehnologie şi care face echipă cu un psihiatru pe nume Sahir (Ilker Kaleli). Acesta ajută oamenii aflaţi în pragul sinuciderii primind notificări pe un dispozitiv în momentul în care sinucigaşii vor să-şi ducă la bun sfârşit planul. Întâlnirea cu Bilge îi schimbă viaţa lui Sahir căci, din acest moment, psihiatrul întră într-o lume periculoasă.

Ultimul proiect al lui Kadir Doğulu („Kösem”) este serialul „Babamın Günahları”, care, din cauza audienţelor slabe, a fost anulat după numai 4 episoade.

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton