Modifica setarile cookie
Homepage  / Seriale / Seriale americane

Netflix a lansat trailerul oficial al noului serial „Chilling Adventures of Sabrina”

de Redactia Tvmania

Bun venit în grupul vrăjitoarelor! Așteptarea a luat sfârșit. Netflix a lansat trailerul oficial pentru „Chilling Adventures of Sabrina” (ro. „Sabrina: Între lumină și întuneric”). Cele 10 episoade vor fi disponibile pe Netflix din 26 octombrie.

„Chilling Adventures of Sabrina”, serial Netflix din a cărui distribuție face parte Kiernan Shipka, redă povestea întunecată și aventurile de groază ale Sabrinei, o vrăjitoare ajunsă la vârsta adolescenței și aflată în drumul ei spre maturizare. Serialul amintește de producții precum „Rosemary’s Baby” sau „The Exorcist” și o aduce în prim plan pe vrăjitoarea Sabrina în timp ce se luptă pentru a găsi un echilibru în natura ei duală, aceasta fiind jumătate vrăjitoare, jumătate om. Acțiunea se petrece într-o lume în care forțele răului amenință binele oamenilor și, mai ales, pe cel al Sabrinei și al familiei ei.

Roberto Aguirre-Sacasa, producătorul „Riverdale” este cel care a scris scenariul serialului. Acesta produce serialul împreună cu câțiva dintre colaboratorii pe care i-a avut la „Riverdale” – Greg Berlanti, Sarah Schechter, Jon Goldwater (CEO Archie Comics) și Lee Toland Krieger.

Din distribuție fac parte Kiernan Shipka, Miranda Otto, Lucy Davis, Ross Lynch, Michelle Gomez, Chance Perdomo, Jaz Sinclair, Richard Coyle, Tati Gabrielle, Adeline Rudolph, Abigail Cowen, Lachlan Watson, Bronson Pinchot and Gavin Leatherwood.

Puteți vedea aici trailerul oficial al serialului „Chilling Adventures of Sabrina”:

Urmărește-ne pe Google News
 
 

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te