Modifica setarile cookie
Homepage  / Știri / Televiziune

Netflix anunță 10 noi producții europene. Ce alte seriale vor reveni în curând pe platformă

de Redactia Tvmania

Netflix crede că poveștile bune pot veni de oriunde și că unii dintre cei mai buni creatori de conținut din lume sunt în EMEA. De aceea, anul acesta, consumatorii din întreaga lume vor putea urmări 100 de proiecte din 16 țări din Europa până în Orientul Mijlociu și Africa (pentru prima oară), în 16 limbi. Acest lucru aproape că dublează numărul de producții și investiții din 2017 și creează peste 35.000 de locuri de muncă persoanelor care lucrează la aceste producții locale.

Apreciate de critici și de spectatori deopotrivă, seriale precum Dark (Germania), Suburra (Italia), Las Chicas del Cable (Spania) și Black Mirror (Marea Britanie) au dovedit că un conținut bun are capacitatea de a rezona cu membri locali și globali. De exemplu, „Dark”, care a fost lansat în decembrie, a câștigat în mod neașteptat fani în țări precum Chile, Bangladesh și Canada, iar pentru fiecare oră văzută în Germania, au fost vizionate nouă ore la nivel internațional.

„Credem că producțiile bune depășesc orice granițe. Atunci când poveștile din țări, limbi și culturi diferite găsesc o platformă globală unde singura limită este imaginația creatorilor, atunci apare conținutul unic și, în același timp, universal, apreciat de o audiență globală,” a spus Ted Sarandos, Chief Content Officer la Netflix.

Astăzi, Netflix dezvăluie 10 noi proiecte europene, dintre care: șapte seriale originale – prima serie originală olandeză, Mortel (Franța), The Wave (Germania), Luna Nera (Italia), La Casa de Papel – Part 3 (Spania), The English Game (Marea Britanie), Turn Up Charlie (Marea Britanie); două documentare – o docu-serie franceză și The Staircase (o producție franceză filmată în SUA); și un film Rimetti a Noi i Nostri Debiti (Italia).

Din Liban până în Scoția, din Suedia până în Iordania și din Spania până în Polonia, viitoarele producții locale Netflix vor cuprinde mai multe forme de divertisment – Seriale TV, filme, documentare, filme independente, stand-up și producții pentru copii.

Sarandos a adăugat: „Cu peste 100 de proiecte europene lansate anul acesta, ne-am angajat să fim o voce a divertismentului european, oferind creatorilor de conținut locali o platformă globală unde să își împărtășească viziunea și să le oferim consumatorilor din toată lumea povești unice și diverse pe care să le descopere, oriunde, oricând, indiferent de locul în care se află, limbă și origine. Și acesta este doar începutul călătoriei noastre.”

 

Mai multe detalii despre anunțurile Netflix de astăzi, în cadrul unui eveniment din Roma:

 

 

 

Netflix a anunțat și:

 

Mai mult, Netflix a anunțat detalii și primele imagini pentru seriale, filme, documentare și alte producții originale europene noi și reînnoite:

 

 

 

Urmărește-ne pe Google News
 
 

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te