Homepage  / Netflix

Netflix cu reclame se lansează în noiembrie. Cât costă noul tip de abonament și care sunt dezavantajele

Netflix cu reclame se lansează în noiembrie. Cât costă noul tip de abonament și care sunt dezavantajele

de Andra Stana,

Netflix lansează în luna noiembrie a acestui an un nou tip de abonament, mai ieftin. Clienți din 12 țări din întreaga lume vor putea folosi noul abonament cu reclame. Iată care sunt principalele dezavantaje ale noii variante de abonament la Netflix.

După ce a înregistrat o scădere a numărului de abonați în ultimele luni, Netflix lansează un abonament cu reclame, care va costa mai puțin decât actualele planuri tarifare. Începând din noiembrie, utilizatorii din 12 țări vor avea acces la noul abonament Basic with Adds. Este vorba de abonații la Netflix din SUA, Australia, Brazilia, Canada, Franța, Germania, Italia, Japonia, Coreea, Mexic, Spania, Marea Britanie.

În SUA, noua opțiune va fi disponibilă din 3 noiembrie, informează CNN. Prețul va fi de 6,99 dolari pe lună, față de cel mai ieftin abonament existent acum pe platformă:  Basic fără reclame (9,99 dolari).

În Europa, prețul acestui abonament variază, scriu cei de la gadget.ro. Astfel, un abonat din Germania va plăti 4.99 euro / lună, în timp ce un francez va scoate din buzunar lunar 5.99 euro. Sursa citată mai scrie că Netflix Basic with Ads va fi disponibil în România din prima parte a anului 2023, iar preţul se va situa undeva între cele două extreme menţionate mai devreme.

Noul abonament cu reclame de la Netflix – principalele dezavantaje

Nivelul „Basic cu reclame” al Netflix va include, în medie, patru până la cinci minute de reclame pe oră. Reclamele de pe platforma de streaming vor avea o durată de 15 sau 30 de secunde. Acestea vor fi difuzate înainte și în timpul serialelor TV și al filmelor.

În plus, utilizatorii nu vor putea descărca filmele și serialele TV preferate.

Netflix Basic cu reclame va transmite la o calitate video de până la 720p, care se consideră HD, dar nu „full-HD” (sau 1080p), explică cei de la techhive.com.

Totodată, merită menționat că abonamentul cu reclame nu va include întregul catalog de conținut al Netflix. Un „număr limitat de filme și emisiuni TV nu vor fi disponibile din cauza restricțiilor de licență. Noi vom lucra pentru a le reduce în timp„, a declarat Greg Peters, directorul operațional al Netflix. În funcție de țară, aproximativ 5% până la 10% din titluri nu vor fi disponibile pe Netflix Basic With Ads, a precizat Peters.

Netflix (NFLX) a precizat că va oferi capacități largi de targetare în funcție de țară și gen pentru a ajuta „agenții de publicitate să ajungă la publicul potrivit – și pentru a se asigura că reclamele noastre sunt mai relevante pentru consumatori„.

Advertiserii vor putea, de asemenea, să împiedice ca reclamele lor să apară pe conținuturi care ar putea fi neconforme cu marca lor (de exemplu, sex, nuditate sau violență grafică)„, a precizat Netflix.

Sursa foto: Hepta

Citește și:

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton