Modifica setarile cookie
Homepage  / Netflix

Netflix ne va aduce un spin-off al celebrului „That ʿ70s Show”

de Andreea Hentea,

Platforma Netflix a comandat recent un spin-off al celebrei producții „That ʿ70s Show”, care se va numi „That ʿ90s Show” și va arăta cât se aseamănă adolescenții de ieri și de azi, scrie hollywoodreporter.com. 

Sitcomul „That ʿ70s Show”, creat de Bonnie și Terry Turner, a fost difuzat între 1998 și 2006. Serialul îl avea în centru pe adolescentul Eric Forman (Topher Grace), un elev tipic de liceu, care trăia tot felul de experiențe și se maturiza alături de grupul său de prieteni din Wisconsin.

Alături de un Topher Grace în vârstă de 20 de ani la începutul serialului, „That ʿ70s Show” a fost o rampă de lansare pentru o serie de vedete de azi, care aveau în jur de douăzeci de ani: Ashton Kutcher, Mila Kunis (de altfel, cei doi viitori soți s-au cunoscut cu prilejul acestui sitcom, dar pe atunci n-a existat decât colegialitate între ei), Laura Prepon (care o juca pe Donna Pinciotti, fata de care era îndrăgostit Eric), Seth Green, Jessica Simpson, Josh Meyers sau Wilmer Valderrama. 

Printre cei care jucau rolurile maturilor din serialul de atunci s-au numărat Kurtwood Smith și Debra Jo Rupp, care îi interpretau pe părinții lui Eric (Red și Kitty Forman), Marion Ross (care juca rolul bunicii Forman), Don Stark și Tanya Roberts, care îi jucau pe părinții Donnei (Bob și Midge Pinciotti), Brooke Shields, Luke Wilson, Katey Sagal (deja celebră ca interpretă a lui Peg Bundy, pe care o jucase în „Familia Bundy” / Married with Children”, între 1987 și 1997), Mary Tyler Moore, James Avery, dar și irezistibila Betty White. 

Sitcomul „That ʿ70s Show”, ai cărui eroi erau doar cu puțin mai tineri decât cei din „Prietenii tăi”, a rulat cu succes, timp de opt sezoane, pe canalul Fox și a fost redifuzat, pentru o perioadă limitată, de Netflix în Statele Unite.

Serialul a avut succes mai ales datorită faptului că parodia inspirat atitudinile, mentalitățile și fasoanele epocii pe care o descria. 

Exact ca părinții lor 

Recent, Netflix a comandat un spin-off al serialului, care se va intitula „That ʿ90s Show” și va fi creat de Gregg Mettler.

Noul serial îi va avea ca producători executivi pe Bonnie și Terry Turner, cei care au creat serialul original.

Deocamdată, se știe că distribuția noii producții va include doi actori din distribuția originală, care își vor relua personajele. Este vorba despre Kurtwood Smith (Red Forman) și Debra Jo Rupp (Kitty Forman), părinții lui Eric, deveniți acum bunici.

Cei doi actori sunt singurii care au semnat până acum contractele, dar producătorii speră că și alte nume din distribuția originală vor dori să se alăture noului sitcom. 

„That ʿ90s Show”, plasat în 1995, va avea un prim sezon de zece episoade și va urmări peripețiile adolescentei Leia Forman, fiica lui Eric și a Donnei, care își vizitează bunicii, în Wisconsin, în vacanța de vară.

Ea se va împrieteni cu o nouă generație de adolescenți din Point Place, sub privirea vigilentă a bunicilor Red și Kitty, iar morala pe care o sugerează serialul este că „Sexul, drogurile și rock’n roll-ul nu mor niciodată, ci doar își schimbă înfățișarea” pentru fiecare generație.

Urmărește-ne pe Google News
  

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te