Homepage  / Filme Online / Netflix

Netflix pregătește un nou serial live action inspirat de franciza japoneză Pokémon

Netflix pregătește un nou serial live action inspirat de franciza japoneză Pokémon

de Redactia Tvmania

De noul proiect se va ocupa unul dintre producătorii de la „Lucifer”.

În timp ce abonații încă așteaptă versiunea live action a „Cowboy Bebop” (1998), Netflix se lansează într-o nouă adaptare „în carne și oase” a unui anime cult. De fapt, al celui mai popular anime al ultimelor decenii: Pokémon. Faimoasele creaturi imaginate de Satoshi Tajiri în 1996 vor avea parte de confruntări în decoruri reale.

Conform The Hollywood Reporter, producătorul executiv de la „Lucifer”, Joe Henderson, va fi showrunner-ul noului proiect care este încă în primul stadiu de dezvoltare. Cel mai probabil, serialul va fi asemănător, ca realizare, cu lungmetrajul „Pokémon Detective Pikachu” (2019), care a fost un mixaj de live action cu CGI. Producția Legendary, cu Ryan Reynolds care a fost vocea lui Pikachu, nu a convins foarte tare fanii, dar nici nu a fost vreo mare dezamăgire.

La mulți ani, Pokémon!

Anul acesta, în septembrie, Pokémon (acronim pentru „Pocket Monsters”) împlinește frumoasa vârstă de 25 de ani. Franciza a fost creată de Satoshi Tajiri în 1996 și are în centru creaturi ficționale numite Pokémoni. În acest univers, oamenii, cunoscuți ca antrenori de Pokémoni, prind și antrenează micile creaturi. Momentan există 898 de specii de Pokémoni.

Inițial, toată nebunia Pokémon a început prin jocurile video Nintendo, au urmat cărțile de colectat și-apoi serialele animate, multe dintre ele fiind acum disponibile pe Netflix.

În 2016, a fost lansat Pokémon Go, un joc de Augmented Reality, dezvoltat de Niantic în colaborare cu Nintendo și The Pokémon Company, care a iscat numeroase controverse în toată lumea. În ciuda pericolelor la care s-au expus, jucătorii au fost extaziați să caute și să captureze în lumea reală Pokémoni. Jocul avea disponibile inițial în jur de 150 de specii de Pokémoni, dar până în 2020 ajunsese deja la aproximativ 600.

Anul acesta, pentru sărbătorirea celor 25 de ani, vor fi lansate alte două jocuri: „Pokémon Brilliant Diamond” și „Shining Pearl”, iar în ianuarie 2022, va apărea „Pokémon Legends: Arceus”.

Sursa foto: Hepta

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton