Homepage  / Articole

Neti Sandu ştie zodiile norocoase din 2013

Neti Sandu ştie zodiile norocoase din 2013

de Redactia Tvmania

Zodiile de aer vor fi favoritele horoscopului în primele şase luni ale anului, după care vine rândul celor de apă, ne garantează horoscopista de la Pro TV.

Neti Sandu (54 de ani) s-a apucat de astrologie în 1990 (lăsând în urmă un post deloc promiţător la un institut de proiectări şi arhitectură, unde se angajase după temrinarea Facultăţii de Filologie)  şi, de 17 ani, ne aduce în fiecare dimineaţă (de luni până vineri) predicţiile zilei, la ştirile dimineţii de la Pro TV.

Horoscopista ne-a povestit că „din iunie 2012 până în iunie 2013 este anul norocos al Gemenilor, alături de celelalte două semne de Aer, adică Balanţa şi Vărsătorul, precum şi Săgetătorul (zodia lui Neti – n.r.), aflat în opoziţie cu Gemenii, plus Leul şi Berbecul. Să nu uităm de cei care au ascendentul în aceste zodii – conjunctura este una favorabilă şi pentru ei”.

În a doua jumătate a anului acesta şi până în vara lui 2014 vine rândul semnelor de apă, spune Neti: „Din iunie 2013 până în iulie 2014, Jupiter intră în Rac şi premianţii zodiacului sunt cei din triunghiul semnelor de apă, adică Racul, Scorpionul şi Peştii, precum şi Capricornul, semnul opus Racului, Fecioara şi Taurul. Bineînţeles, cei cu ascendentul într-una din aceste zodii vor fi şi ei la fel de norocoşi”, a detaliat Neti.

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton