Nick Carter, unul dintre membrii trupei Backstreet Boys, a fost acuzat de viol de către o fostă fană, diagnosticată cu autism. Aceasta a afirmat că artistul a abuzat-o în 2001, când ea avea doar 17 ani. Nick Carter neagă acuzațiile.
de Roxana Mirea,
Nick Carter, unul dintre membrii trupei Backstreet Boys, a fost acuzat de viol de către o fostă fană, diagnosticată cu autism. Aceasta a afirmat că artistul a abuzat-o în 2001, când ea avea doar 17 ani. Nick Carter neagă acuzațiile.
Nick Carter neagă afirmațiile potrivit cărora ar fi violat o fană pe când aceasta era minoră, în 2001.
„Această afirmație despre un incident care ar fi avut loc în urmă cu mai bine de 20 de ani nu numai că este lipsită de temei din punct de vedere legal, dar este și complet neadevărată”, a declarat Michael Holtz, avocatul membrului trupei Backstreet Boys, într-o declarație obținută de Page Six.
„Din nefericire, de mai mulți ani, doamna Ruth a fost manipulată pentru a face acuzații false despre Nick – iar aceste acuzații s-au schimbat în mod repetat și substanțial de-a lungul timpului. Nimeni nu ar trebui să se lase păcălit de o cascadorie de presă orchestrată de un avocat oportunist – nu există absolut nimic în această afirmație, lucru pe care nu ne îndoim că instanțele de judecată îl vor realiza rapid.”
Shannon „Shay” Ruth a ținut joi o conferință de presă, în care l-a acuzat pe Nick Carter, în vârstă de 42 de ani, că ar fi agresat-o sexual când avea doar 17 ani.
„Deşi sunt diagnosticată cu autism şi trăiesc cu paralizie cerebrală, cred că nimic nu m-a rănit mai mult în viaţa mea decât ceea ce mi-a făcut Nick Carter”, a declarat în lacrimi femeia, în prezent în vârstă de 39 de ani.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 7De asemenea, Ruth a intentat joi un proces alături de trei femei anonime – identificate doar sub numele de Jane Doe (nume folosit ca pseudonime pentru o persoană a cărei identitate reală este necunoscută) – care au susținut, de asemenea, că Nick Carter le-a agresat sexual.
Potrivit unei copii a plângerii obținute de Page Six, starul pop ar fi ademenit-o pe Ruth în autobuzul său de turneu după un concert în Tacoma, Washington, și i-ar fi oferit o băutură de culoare roșie, despre care ea crede acum că era un amestec de alcool și suc de afine. Carter și-ar fi dus apoi tânăra fană, care era virgină la acel moment, într-un pat din autobuzul de turneu, unde ar fi continuat să o agreseze sexual.
Ruth a mai susținut în conferința sa de presă de joi că a contractat HPV, o infecție cu transmitere sexuală, în urma atacului lui Carter.
„Doar pentru că Nick Carter este o celebritate nu înseamnă că este scuzat de crimele sale„, a conchis femeia. „Sunt o supraviețuitoare și voi fi întotdeauna”.