Modifica setarile cookie
Homepage  / Nu rata!

Nickelodeon va difuza un maraton de desene animate

de Redactia Tvmania

Week-end-ul acesta (17 -18 ianuarie) pe Nickelodeon se va desfășura un maraton de desene animate pentru întreaga familie. Mai precis, este vorba despre un maraton în cadrul căruia vor fi difuzate, atât sâmbătă, cât și duminică, câte opt episoade din cele mai cunoscute seriale Nickelodeon: „SpongeBob Pantaloni Pătrați” și „Pinguinii din Madagascar”.

Maratonul va începe zilnic la ora 14.00, și se va încheia la ora 17.55 atât sâmbătă, cât și duminică.

De-a lungul celor opt episoade din SpongeBob Pantaloni Pătrați, difuzate de Nickelodeon în cadrul maratonului, pe fundul mării se vor da două petreceri: una pentru aniversarea restaurantului domnului Krusty Krab, iar cealaltă pentru sărbătorirea zilei de naștere a Regelui Neptun. Desigur, nimic nu iese așa cum este planificat. Ba mai mult de atât, SpongeBob Pantaloni Pătrați și Patrick pleacă într-o excursie la Marea Barieră de Corali, unde se vor rătăci și vor avea parte de aventura vieții lor.

Pinguinii din Madagascar

După ce pinguinii de elită au luat cu asalt cinematografele în filmul lor, acum vor asedia complet și televizoarele. Așadar, în week-end, cei patru pinguini – Căpitanul, Kowalski, Rico și Soldat-, unul mai nebunatic decât altul, vor încerca să o salveze pe vidra Marlene, care dispare în condiții misterioase, vor fi nevoiți să își rezolve problema cu robotul de bucătărie care scoate un nor de fum toxic ce amenință întreaga planetă și, mai ales, va trebui să îi vină de hac lui KuchiKukhan, Distrugătorul de Lumi, eliberat accidental de Soldat. De-a lungul celor opt episoade, Soldat ajunge în mai multe situații periculoase, cum ar fi aceea de a risca să ajungă mâncare pentru foci. Noroc că este salvat la timp de devotații lui prieteni, Regele Julien, Capitanu’, Rico și Kowalski.

Urmărește-ne pe Google News
 
 

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te