Modifica setarile cookie
Homepage  / Vedete / Vedete româneşti

Nico a devenit bunică la 52 de ani! Ce nume a primit bebelușul. „Avem un nepoțel frumos și sănătos”

de Andra Stana,

Nico, una dintre cele mai iubite cântărețe de la noi din țară, trăiește una dintre cele mai frumoase perioade din viața ei. La 52 de ani, artista a devenit bunică pentru prima oară. Ce a declarat Nico despre primul ei nepoțel.

Nico a devenit bunică

Nico se declară o bunică fericită. Fiica artistei, Alexandra, a născut un băiat perfect sănătos. Vedeta a vorbit despre venirea pe lume a nepoțelului ei și a dezvăluit ce nume au ales pentru cel mic.

Înainte de Crăciun, Nico a anunțat că fiica ei este însărcinată. Vedeta a recunoscut atunci că era nerăbdătoare să își strângă în brațe nepoțelul. Acum că fiica cântăreței a născut, Nico este topită după cel mic.

Artista Nico a povestit că bebelușul este perfect sănătos și a declarat că va merge să o ajute pe fiica ei în această perioadă.

Suntem tare fericiți că în sfârșit avem un nepoțel frumos și sănătos! Avem emoții de fiecare dată când îl vedem! Laur este cel mai fericit! Îsi dorea tare mult un băiețel! Mathias este un mâncăcios! Aștept să ajung acasă să îi pot fi de ajutor! Andu meu se simte foarte bine! Ce să-ți mai spun, mă topesc toată când îl văd!’ a declarat cântăreața Nico, pentru Unica.ro.

VEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 7

Nico, despre sarcina fiicei sale: „Nu a fost niciun secret”

Sarcina Alexandrei a fost ținută secretă, iar înainte de Crăciun, Nico a dezvăluit că fiica ei va aduce pe lume un copil. Artista a declarat că Alexandra a vrut să stea departe de lumina reflectoarelor pentru a se bucura de această perioadă unică și specială.

„Nu a fost niciun secret la mijloc, probabil lumea se întreabă de ce nu a postat pe conturile de socializare , poze cu ea însărcinată! Consider ca nu este rău să stai cât mai departe de lumina reflectoarelor în asemenea momente. Este o perioadă frumoasă pe care trebuie să o trăiești așa cum simți. Important este ca ea să fie liniștita si fericită!‘, a mai spus Nico.

Nico: „O fată trebuie să o aibă pe mămica ei lângă”

Într-o intervenție pe care a avut-o la emisiunea „Vorbește lumea”, de la PRO TV, Nico a dezvăluit că este dispusă să renunțe și la muzică pentru a o ajuta pe fiica ei la creșterea nepotului.

Sunt pregătită să fiu alături de ea, în orice minut, ori de câte ori este nevoie. Și noaptea am zis că las și muzica pentru ea, în cazul în care are nevoie de mine. Mami este acolo și asta îmi doresc. Nimic altceva. Să fiu alături de ea. Ea este foarte fericită. O fată trebuie să o aibă pe mămica ei lângă. Să o învețe absolut tot. Mie îmi place să îmi spună buni. O să îmi spună Nico probabil sau nu știu. Nu mai contează”, declara Nico.

Alexandra Matei are astăzi 32 de ani. Fiica lui Nico nu a vrut să îi calce pe urme mamei sale, dar, cu toate astea, nu este străină de lumina reflectoarelor. Ea a participat alături de mama sa la Asia Express, dar a fost și una din concurentele de la Survivor România, în 2016. Alexandra lucrează la o televiziune din Ploiești, acolo unde prezintă știrile sportive.

Sursa foto: Facebook

Citește și:

Urmărește-ne pe Google News
  

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te