Homepage  / Articole

Nicolaescu filmează de 2 zile la „Ultimul corupt”

Nicolaescu filmează de 2 zile la „Ultimul corupt”

de Redactia Tvmania

S-au zvonit multe despre acest proiect, dar într-un final „Ultimul Corupt” a intrat în producție. Sergiu Nicolaescu a gândit continuarea poveștii din „Poker” încă de când a terminat-o de filmat și, împreună cu scenaristul Adrian Lustig și casa de producție MediaPro Pictures, a pregătit noi întâmplări pentru protagoniștii săi.

Astfel, mafiotul Titel Pangică (Horațiu Mălăele) a devenit doctor în științe și a donat bani pentru un muzeu memorial închinat vieții și operei sale: de la vânzător de rame în Obor la senator. Custodele muzeului este bunul sau prieten Claudiu Vițelaru (Valentin Teodosiu), căruia i-a furat locul de senator.

Partenerul lor de poker – chirurgul plastician Horia Vrabete (Vladimir Găitan) – continuă să ajute nevestele disperate să-și ia viața în piept cu ajutorul silicoanele. Iar iubita lor – prin rotație – Monica Lacustă (Jojo) a ajuns să aibă și ea o funcție în guvern. Apare, în sfârșit, și Marcel (Ion Rițiu) pe care l-au așteptat mai rău ca pe Godot în „Poker”.

Marcel – general din serviciile secrete – trebuie să rezolve eterna ți fascinanta cerință a Bruxelles-ului: să aresteze un corupt. Și cine e mai la îndemână pentru asta decât unul dintre prietenii de-o viață? Care dintre ei? O să vedeți la premieră. Evident, personajele și întâmplările n-au nicio legătură cu realitatea. Până la proba contrarie…

George Mihăiță a acceptat să joace rolul lui Hristu Belciug

În mod firesc, rolurile principale sunt continuate tot de către cei care le-au dat viață și în „Poker”. Însă de data aceasta regizorul și-a îndeplinit și dorința de a-l avea și pe George Mihăiță în distribuție – el îi va da viață lui Hristu Belciug, Vicele lui Titel. Actorul va fi unul dintre ingredientele cheie care vor puncta mult mai savuros comedia satirica.

„Mă bucur că de data asta George nu a mai fost implicat în alte proiecte și a acceptat propunerea mea. I-am dat un rol important și acum mă pot mândri că am completat o distribuție chiar strălucită”, a explicat Sergiu Nicolescu.

Se filmează la Palatul Snagov. În timp record.

Prima zi de filmare a avut loc la Palatul Snagov, loc în jurul căruia gravitează întreaga acțiune – vila lui Titel.

Sergiu Nicolaescu va turna „Ultimul Corupt” în timp record – în 26 de zile, iar filmările vor avea loc, în afara Palatului Snagov deja menționat, în multe locuri din București și împrejurimi, cum ar fi Studiourile MediaPro din Buftea, la Casa Presei Libere, în Parcul Izvor, la Udriște sau la Glina.

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton