Homepage  / Vedete străine

Nicolas Cage și soția lui, Riko Shibata, au ales numele pentru copil

Nicolas Cage și soția lui, Riko Shibata, au ales numele pentru copil

de Roxana Mirea,

Nicolas Cage, în vârstă de 58 de ani, va deveni din nou tată. Riko Shibata, soția lui în vârstă de 27 de ani, este însărcinată. Celebrul actor a oferit recent un interviu pentru revista British GQ și a dezvăluit că el și soția lui au ales deja numele pentru cel de-al treilea copil.

Nicolas Cage a ales numele pentru cel de-al treilea copil

Nicolas Cage va deveni tată pentru a treia oară. El și soția lui, Riko Shibata, de origine asiatică, au ales deja numele copilului. Cei doi sunt căsătoriţi de un an, iar vestea că va avea un copil trebuie să-l fi bucurat enorm de mult pe actor, care a trecut printr-o perioadă mai tulbure, în care s-a confruntat cu probleme financiare, dar şi cu moartea tatălui.

Nicolas Cage apare pe corperta revistei British GQ și a mărturisit în interviul acordat publicației că este o persoană romantică.

Sunt un romantic. Atunci când iubesc, vreau să îi ofer persoanei iubite totul. Aşa îi declar eu: Te iubesc şi vreau să-mi petrec restul vieţii cu tine”, a spus acesta, potrivit okmagazine.ro.

Nicolas şi Riko sunt foarte bucuroşi în așteptarea venirii pe lume a copilului lor şi deja au ales numele: dacă e băiat, Akira Francesco, iar dacă e fată, Lennon Augie.

Reprezentantul lui Nicolas Cage a confirmat că actorul s-a căsătorit cu Riko Shibata, având o nuntă „mică”, în Las Vegas, pe 16 februarie 2021, după aproximativ un an de relație. Aceasta este cea de-a cincea lui soție.

Actorul mai are doi băieți: Weston Coppola Cage, de 31 de ani, cu fosta lui iubită Christina Fulton, şi Kal-El, cu Alice Kim, cea de-a treia sa soţie.

Nicolas Cage și Riko Shibata s-au căsătorit în secret

Nicolas Cage și Riko s-au căsătorit în secret. La eveniment a participat și fosta soție a lui Nicolas Cage, dar și fiul său, zvonul fiind confirmat pentru People de reprezentantul actorului:

După nuntă, cuplul a organizat o mică petrecere la care au participat fosta soție a lui Nicolas, Alice (cu care rămâne foarte bun prieten) și fiul lor Kal”. Actorul confirma pentru People că s-a însurat cu partenera sa, Riko Shibata

Este adevărat și suntem foarte fericiți!”, a declarat Nicolas Cage.

Data nunții a fost și ea aleasă de actor pentru a marca o zi specială în familia sa: „Data a fost aleasă pentru a onora ziua de naștere a răposatului tată al mirelui”, a mai precizat reprezentantul lui Cage. „Mireasa a purtat un kimono de mireasă realizat manual”.

Prima soție a actorului fost Patricia Arquette, de care a divorţat, iar apoi, după doar un an, s-a însurat în 2002 cu Lisa Marie Presley. Cu Erika Koike s-a însurat în Vegas, după care a anulat nunta după patru zile.

Citește și:

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton