Modifica setarile cookie
Homepage  / Vedete / Vedete străine

Nicolas Cage va fi gazda unei serii Netflix despre istoria injuriilor

de Redactia Tvmania

Nicolas Cage (56 de ani) va prezenta din 5 ianuarie, pe Netflix, o serie care se va ocupa de originea cuvintelor considerate ofensatoare și de impactul lor științific și cultural, informează dailymail.co.uk. 

 

Mai precis, este vorba despre o nouă serie Netflix, intitulată „Nicolas Cage’s History of Swear Words”, care va explora etimologia celebrelor cuvinte de patru litere din limba engleză, a injuriilor și a expresiilor considerate ofensatoare. „Va fi o serie puternic și asumat lumească, menită să exploreze etimologia cuvintelor de patru litere, utilizarea și circulația lor în cultura pop și impactul lor științific și cultural”, a spus actorul despre neobișnuita producție. 

 

Fiecare episod al acesteia va avea 20 de minute și va cuprinde și un interviu cu istorici, experți în etimologie și în cultura pop, profesori de studii feministe, lexicografi, dar și cu personalități din lumea divertismentului.  Netflix și-a caracterizat astfel viitoarea serie: „O porție de educație în plus: lecția de istorie de care nu știați că aveți nevoie”. 

 

Nicolas Cage filmează în prezent în Croația și Ungaria, la „The Unbearable Weight Of Massive Talent”, regizat de Tom Gormican, în care va juca alături de Pedro Pascal, Tiffany Haddish și Neil Patrick Harris. Filmul va conține și referiri la câteva dintre peliculele binecunoscute ale actorului, printre care „Părăsind Las Vegas-ul”, „Față în față” și „Dispari în 60 de secunde”. 

 

Urmărește-ne pe Google News
  

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te