Tânăra cântăreaţă Nicole Cherry a lansat videoclipul single-ului “Până vine vineri”, realizat de echipa de la HaHaHa Production. Videoclipul a fost regizat de Michael Mircea, iar filmările au avut loc intr un mall din Bucureşti şi au durat mai bine de 12 ore.
“Mulţumesc celor de la Hahaha Production şi MediaPro Music pentru toată implicarea în realizarea acestui nou videoclip.
Piesa „Până vine vineri” are un aer fresh, de vară, la care am lucrat intens. A fost o experienţă nouă pentru mine, deoarece am vrut să aduc un sound diferit de ceea ce am lansat până acum, o piesă de impact, cu influenţe puternice.
Am dorit că acest nou single să vină ca o schimbare pe piaţa muzicală, mai ales că producţia, pe versuri în limba română, te duce cu gândul la un hit ce poate cuceri întreg globul, nu doar România! Sper, din tot sufletul, să vă bucuraţi, din plin, de noua mea piesă!”, a declarat Nicole.