Prima piesă cu care a debutat, „Memories”, i-a surprins pe mulți dintre internauți care au crezut, inițial, că nu este româncă: „am avut parte de un val de comentarii extrem de frumoase despre cât de bine cânt în engleză, despre accentul meu, că ba sunt franțuzoaică, că ba sunt mulatră. Totul era minunat. În momentul în care au aflat că sunt româncă, a început hate-ul”, a explicat ea la Podcastul lui Damian Drăghici.
Artista le-a mărturisit fanilor că provine dintr-o familie de români, de etnie romă: „dacă aș renega că sunt țigancă, e ca și cum mi-aș renega propria mamă, de la care am învățat cel mai mult și sunt eu astăzi ca om. Eu sunt de fiecare dată lăudată că sunt matură, că sunt bine crescută, că ce mentalitate frumoasă am”, i-a răspuns cântăreața lui Damian Drăghici.
Cântăreața își amintește că era un copil năzdrăvan, dar asta până când s-a apucat de muzică, la vârsta de nouă ani. Într-o eră a tehnologiei, artista recunoaște că a avut propriul telefon mai târziu, când învățase deja să meargă singură la școală: „pe mine, dacă mă auzea mama că vorbesc urât, se lua de mine. Nu aveam voie să depășesc strada lui mamaie. Eu eram cu găletușa de nisip, cu păturica la poartă și cam atât. Mereu mama mea a fost o persoană grijulie, să nu pățesc ceva”, și-a amintit Nicole Cherry.
Artista mereu a fost conștientă să nu-și supere părinții: „chiar dacă am crescut într-un mediu în care am auzit orice, eu când ieșeam din casă nu vorbeam altfel decât frumos”.
Poți urmări podcastul integral pe YouTube.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 11
Citește și