Homepage  / Vedete străine

Nicole Kidman va fi agent CIA în serialul „Lioness”

Nicole Kidman va fi agent CIA în serialul „Lioness”
8

de Andreea Hentea,

Nicole Kidman joacă în noul serial „Lioness”, care va fi difuzat de Paramount+. Ea va fi nu doar vedeta poveștii despre CIA create de Taylor Sheridan, ci și producător executiv, iar serialul se va lansa anul acesta, scrie variety.com.

Producția „Lioness” (2023), la care s-au încheiat deja filmările, are ca sursă de inspirație un program CIA existent în realitate. Serialul o urmărește pe tânăra Cruz Manuelos (Laysla De Oliveira), o infanteristă din Marina americană recrutată în echipa „leoaicelor” din CIA, care are ca scop doborârea din interior a unui grup terorist. Cruz are misiunea de-a se împrieteni cu o tânără care face parte din respectiva organizație teroristă. Alături de Laysla De Oliveira, din distribuție mai fac parte Nicole Kidman, Zoe Saldaña, Carla Mansour, Jill Wagner, Dave Annable, LaMonica Garrett, Stephanie Nur și Martin Donovan. 

Nicole Kidman o va interpreta pe Kaitlyn Meade, supervizor senior al CIA, cu o îndelungată experiență în descifrarea jocurilor politice. Ea trebuie să jongleze cu funcția sa înaltă din serviciul de informații, care îi rezervă multiple capcane, cu postura de soție, în care și-ar dori să primească și să ofere mai multă atenție, și cu cea de mentor al cuiva care se lovește de aceleași obstacole pe care le-a întâlnit, cândva, și ea. 

Succes și în televiziune

Extrem de apreciată inițial pentru rolurile din cinema, Nicole Kidman s-a implicat tot mai mult, în ultimii ani, în producțiile de televiziune. După rolul din serialul de mare succes „Marile minciuni nevinovate” /„Big Little Lies” (2017), difuzat de HBO, pentru care a fost recompensată cu un Emmy și un Glob de Aur, ea a jucat în miniseria „De la început” / „The Undoing” (2020), difuzată de HBO Max și în miniseria „Nouă străini” / „Nine Perfect Strangers” (2021), difuzată de Amazon. De asemenea, în 2013 a fost nominalizată la Globul de Aur pentru rolul celebrei jurnaliste și corespondente de război Martha Gellhorn din drama HBO „Hemingway și Gellhorn” (2012).  

Nicole Kidman a fost recompensată de-a lungul carierei cu un Oscar, un Glob de Aur și un premiu BAFTA pentru rolul Virginiei Woolf din „Orele” / „The Hours” (2002) și a fost nominalizată la Oscar pentru rolurile din „Moulin Rouge!” (2001), „Trezirea la realitate” / „Rabbit Hole” (2010), „Saroo: Drumul spre acasă” / „Lion” (2016) și „Being the Ricardos” (2021).

Nicole Kidman va fi și vedetă, și producător executiv, la fel ca Zoe Saldaña. 

Taylor Sheridan se află și în spatele multipremiatului serial „Yellowstone”, cu Kevin Costner și Kelly Reilly, lansat în 2018 și ajuns deja la sezonul al cincilea. Serialul „Lioness” se va lansa în cursul acestui an, dar încă nu s-a stabilit data exactă.

77th Golden Globe AwardsIcon photoVEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 8
Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton