Modifica setarile cookie
Homepage  / Știri

Nicoleta Luciu a schimbat prefixul

de Redactia Tvmania

Vedeta Acasă a împlinit pe 12 septembrie 30 de ani şi a sărbătorit alături de familie şi prieteni la iarbă verde.

“Anul acesta am ales să merg la prietena mea, Luminiţa, în Buftea. Ne-am gândit noi, încă de anul trecut, să făcem un grătar şi o petrecere câmpenească, că o dată-n viaţă faci 30 de ani”, a spus Nicoleta.

Chiar dacă a primit foarte multe cadouri, cu siguranţă cele mai frumoase au fost cele din partea fiului ei Zsolt, în vârstă de 2 ani: “De la începutul săptămânii îl duc pe Zsolt la grădiniţă. Îi place foarte mult şi, joi dimineaţă, am avut surpriza, când plecăm de la grădiniţă să-l aud pe fiul meu că strigă după mine şi-mi spune ”bye-bye”. Semăna mai mult cu “bau-bau”, dar am realizat că-şi ia “la revedere” în engleză. Am fost cea mai fericită mămică din lume”, mărturiseşte Nicoleta.

Cadourile din partea celui mic nu s-au oprit aici. “Vineri după-amiaza, când l-am luat de la grădi, Zsolt mi-a arătat un desen, erau de fapt degetele lui colorate puse pe o hârtie albă pentru ca nu ştie, încă, să mânuiască pensula. Doamna educatoare mi-a spus că este primul lui cadou pentru mine şi l-am pus la panoul cu creaţiile lor artistice. Nu cred că mi-aş putea dori un dar mai frumos”, a povestit fericita mămică.

Pe Nicoleta o veţi putea vedea începând cu 20 septembrie în telenovela “Iubire şi onoare”, unde interpretează rolul Sorayei, cea de-a doua soţie a lui Aziz (Augustin Viziru), fiul unui emir foarte bogat.

Urmărește-ne pe Google News
 
 

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te