Modifica setarile cookie
Homepage  / Articole

Nicoleta Luciu, nerecunoscută de fiul ei

de Redactia Tvmania

Rolul de arăboiacă o prinde foarte bine pe atrăgătoarea Nicoleta Luciu.

Nicoleta Luciu a fost impresionată de machiajul de arăboaică pe care i l-a realizat echipa de make-up artişti de la telenovela “Iubire şi onoare”. Şi pentru că a vrut să testeze reacţia membrilor familiei sale, Nicoleta s-a dus transformată acasă, doar că aici, surpriză, fiul ei Zsolt nu a recunoscut-o.

.

“În rolul Sorayei din noua telenovelă am parte de un machiaj spectaculos, specific arăbesc, care-mi pune ochii în evidenţă, cu mult rimel şi sprâncene foarte bine conturate. Acest machiaj îmi oferă o frumuseţe plină de mister aşa că, prima dată când fetele m-au machiat, am plecat aşa acasă. Mama m-a privit lung şi a reuşit să zică doar “ce machiaj frumos, ce bine îţi stă!”, iar Zsolt nu a mai scos o vorbă.

Stătea pur şi simplu şi mă privea ca şi cum nu mă cunoştea. Am început să îi vorbesc şi atunci a început şi el să râdă, s-a repezit către mine, dar m-a privit în continuare fascinat. Am citit în ochii lui de copil că sunt cea mai frumoasă mămică de pe pământ şi asta m-a făcut să mă simt fericită”, povesteşte Nicoleta.

.

Nicoleta Luciu şi Ioana Ginghină, rivale la inima lui Viziru

Cine reuşeşte să-i atragă mai mult atenţia lui Aziz, Soraya (st.) sau Fatima?

Alături de Ioana Ginghină şi Augustin Viziru, Nicoleta Luciu dă viaţă unui trio inedit, unei poveşti de iubire “condimentată” cu trădări, violenţă şi dragoste.

Augustin Viziru va fi şeicul Aziz, iar pentru acest rol el a făcut unele sacrificii: “Mi-am lăsat barbă tocmai pentru a fi credibil într-un rol care-mi cere să arăt ca un bărbat de 30 de ani. Acum oamenii pe stradă nu mă mai strigă Armando, personaj pe care l-am interpretat în “Regina”. Personajul meu actual este unul negativ, fratele vitreg al lui Amir (Radu Vâlcan), pe care îl consideră un rival la conducerea emiratului Beled el Nour. Cu toate că în aparenţă este un om puternic, căruia nu-i lipseşte nimic, şeicul ascunde un mare secret.

Pentru dragostea lui Aziz se bat cele două soţii, Fatima (Ioana Ginghină) şi Soraya (Nicoleta Luciu). Lupta este una acerbă, fiecare dintre ele încercând să câştige inima bărbatului iubit. “Nu e uşor deloc să te lupţi cu Nicoleta Luciu pentru inima unui bărbat. Mai ales filmările din Turcia au fost amuzante, eu şi Nicoleta trebuia să arătăm, în apă, care este cea mai sexi. Întreaga echipă de producţie s-a amuzat teribil la filmare când atât eu cât şi Nicoleta ne-am dezlănţuit în Marea Egee”, şi-a amintit Ioana.

.

Citeşte şi:

Gina Pistol joacă în “Iubire şi onoare”

Distribuţia „Iubire şi onoare”, completată de Willmark

Adela Popescu îl vânează pe Vâlcan în “Iubire şi onoare”

Radu Vâlcan nu are ochi decât pentru Mădălina

Fodor şi Pătraşcu, un cuplu monden în “Iubire şi Onoare”

Denis Ştefan şi soţiile lui din “Iubire şi onoare”

Au reînceput filmările la “Iubire şi onoare”

Ioana Ginghină filmează la Bodrum, în Turcia, pentru telenovela toamnei de la Acasă

Urmărește-ne pe Google News
  

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te