Homepage  / Vedete / Vedete româneşti

Nicoleta Luciu, o mămică mândră! Fiul ei cel mare vorbește patru limbi străine. Ce pasiuni mai are Zsolt jr

Nicoleta Luciu, o mămică mândră! Fiul ei cel mare vorbește patru limbi străine. Ce pasiuni mai are Zsolt jr
3

de Redactia Tvmania

Nicoleta Luciu (40) a fost foarte discretă, până acum, când a venit vorba despre copiii ei. Fosta vedetă tv a vorbit recent, pentru prima dată, despre pasiunile fiului ei mare, care are acum 12 ani. Băiatul vorbește deja trei limbi străine și o perfecționează pe a patra, scrie libertatea.ro.

La 12 ani, Zsolt jr are două pasiuni: îi plac zona IT și limbile străine. De curând, băiatul și-a deschis și canal de YouTube, unde postează vloguri din călătorii. Primul vlog al lui Zsolt jr are trei minute și arată o mică parte din vacanța lui din Croația, unde este plecat cu părinții și frații, tripleții Kim, Karoly și Kevin.

Fiul Nicoletei Luciu a filmat peisaje, dar și un aqua park la care s-a distrat cu frații lui.

Nicoleta Luciu are motive de mândrie. Fiul ei cel mare, Zsolt jr, vorbește patru limbi străine (2)Icon photoVEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 3

„El filmează, el își montează video-urile. I-am mai dat niște sfaturi, după ce am văzut primul filmuleț. Zsolt jr vrea să facă vloguri despre ce experiențe are cu călătoriile, ce a văzut, ce i se pare interesant, ce jocuri a descoperit. După ce am văzut primul filmuleț i-am spus să nu-și mai miște atât de tare telefonul în momentul în care filmează. L-am și încurajat, desigur.

Vrea să filmeze cât mai mult din ce experimentează el, cred că va prinde la tineri”, a povestit Nicoleta Luciu pentru ciao.ro.

Nicoleta Luciu a mărturisit că e mândră de fiul ei. De asemenea, vedeta spune că l-a încurajat în acest demers al său pe YouTube, pentru că i-a promis să trateze subiecte de interes pentru copiii de vârsta lui.

„Are în plan să facă un challenge pentru tinerii de vârsta lui, mai exact, timp de o lună să facă în fiecare zi 100 de flotări. Acum filmează 100 de flotări, prima lui experiență într-ale flotărilor, să zic așa. El face sporturi, însă fotbal, hochei, schi, patinaj.

Face multe sporturi de iarnă… nu e focusat doar pe un singur sport. I-am spus: de acum încolo ești mare, pune mâna și apucă-te și de exerciții care îți formează corpul foarte frumos. Cu ajutorul acestor vloguri, vrea să stimuleze tinerii să facă lucruri cât mai benefice pentru mintea lor, pentru corpul lor. Vrea să filmeze și rețete pe care le poți face tu ca și tânăr, la 12 ani, în bucătărie, fără ajutorul părinților.

Mă gândeam să-i propun, mai încolo, să facă și un vlog cu ce cărți și-a comandat, ce citește, dacă i-a plăcut o carte respectivă, dacă o recomandă sau nu. Să stimuleze tinerii de vârsta lui să și citească.

El citește mult. Sau poate despre cum a învățat să meargă pe bicicletă, pe unde s-a plimbat, câte trânte a luat, eventual să-i întrebe pe urmăritori ce subiecte ar vrea să discute, să dezbată. În general, vlogging cam despre asta vrea să facă, să îndemne tinerii de vârsta lui să ducă o viață sănătoasă, să facă sport, să învețe, să citească”,  a mai dezvăluit Nicoleta Luciu.

Nicoleta Luciu este căsătorită din 2012 cu Zsolt Csergo și au împreună patru copii. De câțiva ani, vedeta s-a mutat la Miercurea Ciuc, pentru a fi aproape de soțul ei, care are mai multe afaceri în zonă.

Sursa foto: Instagram, Libertatea

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton