Modifica setarile cookie
Homepage  / Știri

Nigella Lawson, dată afară din SUA din cauza drogurilor

de Redactia Tvmania

Experta britanică în gătit Nigella Lawson (54 de ani) s-a trezit că îi este refuzat accesul în  Statele Unite, înaintea unui zbor care trebuia să o ducă de pe Aeroportul Heathrow în Los Angeles, scrie dailymail.co.uk.

Asta pentru că americanii îşi rezervă dreptul de a interzice persoanelor care au recunoscut că au luat droguri accesul pe teritoriul ţării lor, iar Nigella a povestit luna trecută, la procesul în care a fost implicată, că a consumat cocaină.

„Nu a spus multe, dar nu părea deloc fericită. Nu a putut urca în avion, aşa că a trebuit să facă cale întoarsă şi să plece”, a povestit o sursă despre incidentul de la aeroport.

Lawson trebuia să filmeze pentru emisiunea „The Taste”, unde este jurat din primul sezon (ianuarie 2013) şi care are şi o versiune britanică de anul acesta; şi acolo bruneta este jurat.

Urmărește-ne pe Google News
  

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te