Homepage  / Vedete româneşti

„Ninge în Rai”, cel mai emoționant colind lansat de Fuego

„Ninge în Rai”, cel mai emoționant colind lansat de Fuego

de Redactia Tvmania

În preajma sărbătorilor de iarnă, Fuego (Paul Surugiu) și-a lansat cel mai nou colind , așa cum și-a obișnuit fanii. Colindul „Ninge în Rai” este compus de Fuego pe versurile lui Adrian Artene.

Fuego este fără doar și poate unul dintre cei mai valoroși artiști din România. De mai bine de 20 de ani, artistul a știut să rămână chiar și printre tinerele generații printre preferințe.

Fuego le-a făcut și anul acesta un cadou special fanilor săi. Așa cum i-a obișnuit an de an, a lansat și acum un nou colind în preajma sărbătorilor de iarnă. Încă din copilărie, Crăciunul a fost special pentru Paul Surugiu.

“Când eram eu mic, în anii ‘80, tradiția era ca în noaptea de Ajun să colindăm până dimineața. Ne pregăteam cu vreo câteva săptămâni înainte. Și mi-aduc aminte de colindele acelea cu aer ceresc, pe care le întâlnești doar în Ardeal. Eram veseli de Crăciun!”, spunea Fuego în urmă cu ceva vreme pentru adevărul.ro. 

Colindul „Ninge în Rai”, piesă compusă de Fuego pe versurile lui Adrian Artene și orchestrată de Alexandru Gorgos, este încă un semn că, în pofida unei realități pandemice dureroase, speranța rămâne vie și înnobilează fiecare trăire.

Colindul „Ninge în Rai” reamintește tuturor celor care ascultă, alături de cei dragi sufletelor lor, așteptând nașterea Mântuitorului, că ”Sfântă-i ninsoarea ce cade-n icoane /Și cei ce zidesc troiene în Cer”, iar ”leru-i ler” se transformă, o dată în plus, într-o declarație emoționantă a vieții care, dincolo de toate îngrijorările cotidiene, de toate nejunsurile sau semnele de întrebare, merge mai departe, scrie cancan.ro.

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton