Homepage  / Știri

Noel Gallagher se căsătoreşte pe 18 iunie

Noel Gallagher se căsătoreşte pe 18 iunie

de Redactia Tvmania

Fostul chitarist şi compozitor al trupei Oasis o va lua de nevastă pe iubita sa, Sara MacDonald, pe 18 iunie, anunţă femalefirst.co.uk.

O sursă a spus: „Noel a decis după o decadă că a venit timpul să faca marele pas. Amândoi aşteaptă cu nerăbdare ziua nunţii”.

Noel Gallagher (44 de ani) şi Sara MacDonald au doi băieţi împreună – Donovan (3 ani) şi Sonny (8 luni) – şi urmează să devină părinţi pentru a treia oară.

Cântăreţul şi-a cerut partenera în căsătorie în octombrie 2010 şi a  cumpărat un inel scump de la bijutierii din Londra pentru această ocazie.

„Noel a cerut-o în secret pe Sara de nevastă chiar de ziua ei. Nu dorea să facă o scenă din asta. Acesta este bărbatul care nu a renunţat la geaca de piele când s-a născut fiul său, Donovan. Trăiesc ca şi cum sunt deja căsătoriţi de câţiva ani”, a mai spus sursa.

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton