Sezonul 6 din „Străina” / „Outlander”, trailer oficial
A fost lansat trailerul oficial al sezonului 6 din „Străina” / „Outlander”, miercuri, 19 ianuarie, iar fanii au putut vedea noi imagini din episoadele care urmează. În imagini, îi putem vedea pe Jamie Fraser (Sam Heughan), Claire (Caitríona Balfe) și restul membrilor de la Fraser’s Ridge. Aceștia se confruntă cu noi sosiri și cu noi amenințări – ei bine, în mare parte, sunt aceleași amenințări, dar care cântăresc și mai mult în contextul în care se apropie Revoluția Americană.
„Nu pot fi două lucruri în același timp, Claire; un rebel, un loialist, un agent al coroanei și un dușman al regelui”, îi spune Jamie soției sale în trailer.
„Nu-ți poți trăi viața cu frică de a fi ceea ce ești”, îi răspunde Claire.
În timp ce Jamie se gândește la cine este cu adevărat, Tânărul Ian (John Bell) are grijă de vecinii lor, dar și de familia Christie, formată din Tom (Mark Lewis Jones) și cei doi copii ai lui: Allan (Alexander Vlahos) și Malva (Jessica Reynolds).
Noi imagini din „Străina” / „Outlander”, sezonul 6
„Ar fi o rușine dacă venicii noștri indieni ar deveni dușmanii noștri. Dacă tu nu o să îi ajuți, o s-o fac eu”, îi spune cu hotărâre tânărul Ian unchiului său.
„Dacă vreți să rămâneți, cuvântul meu la Fraser’s Ridge este lege”, îi spune Jamie lui Tom.
„Locul meu nu este aici. Brianna, Roger. Locul lor nu este aici. Totuși, iată-ne aici. Asta pentru că te-am iubit mai mult decât viața pe care am avut-o”, îi spune Claire lui Jamie, în trailer.
Sezonul 6 din „Outlander” va avea 8 episoade. Sezonul șapte a primit oficial undă verde de la Starz. De asemenea, acest sezon se va lansa, probabil la sfârșitul anului 2022 sau începutul anului 2023.
În cazul în care nu ați făcut-o până acum, puteți urmări primele 5 sezoane din „Outlander” pe Netflix.
Citește și: