La un secol de la tragedia transatlanticului Titanic, savanţii încă dezvoltă noi teorii referitoare la cauzele scufundării navei. Mai nou, Luna şi fenomenul numit „orizontul fals” sunt consideraţi principalii vinovaţi.
Titanicul s-a scufundat în apele Oceanului Atlantic, luând cu el peste 1.500 de vieţi. Ultima sa oprire a constituit un mister până în septembrie 1985, când epava a fost descoperită de exploratorul Bob Ballard.
Varianta coliziunii cu un aisberg a rămas în picioare, însă greşeala de amatori făcută de echipajul experimentat nu s-a potrivit niciodată cu imaginea de ansamblu a tragediei.
Supravietuiţorii tragediei din 15 aprilie 1912 au fost interogaţi imediat după ce au păşit pe tărâm american. Rezultatele anchetei au arătat că bărcile de salvare erau insuficiente, căpitanul Edward Smith a ignorat avertismentele (şase la număr) şi n-a reacţionat suficient de repede, iar coliziunea cu aisbergul a survenit ca urmare a vitezei mari de deplasare – la 46 de kilometri pe oră, vedeta companiei White Star Line avea nevoie de trei kilometri pentru a se întoarce la 90 de grade.
Dacă varianta oficială punea tragedia pe seama membrilor echipajul, noile teorii îi disculpă, cel puţin parţial. Cea mai recentă ipoteza a fost înaintată de o echipă de astronomi şi arată că Luna a jucat un rol-cheie în cel mai cumplit dezastru maritim pe timp de pace din istorie.
Citeşte textul integral în revistă
