Modifica setarile cookie
Homepage  / Știri

Noua Hurrem din "Suleyman Magnificul", părăsită de soţ

de Redactia Tvmania

Vahide Gordum Percin, actriţa care dă viaţă variantei vârstnice a Sultanei Hurrem şi care o înlocuieşte astfel pe Meryem Uzerli, în sezonul 4 al serialului “Suleyman Magnificul – Sub domnia iubirii”, a avut parte, în ultimii ani, de serioase probleme în plan personal.

După ce a învins cancerul la sân, boală care a ţinut-o internată în spital vreme de aproape 2 ani, Vahide a fost părăsită de soţ. Motivul pare să fi fost infidelitatea actriţei.

Anul trecut, în presa din Turcia apăreau ştiri că renumiţii actori Vahide şi Altan Gordum s-ar fi despărţit. Actriţa, care se afla internată în spital, suferind de cancer, ar fi fost surprinsă, în repetate rânduri, de către soţul său, în timp ce era vizitată la salon de chipeşul actor Ceyhun Yilmaz. La scurt timp însă, dupa externarea actriţei, Vahide şi Ceyhun au fost surprinşi de către paparazzi într-un club.

Vahide şi Altan au divorţat pe cale amiabilă. Cei doi au împreună o fiică, pe Alize. Vahide este o actriţă de teatru şi film foarte apreciată de criticii turci şi are la activ numeroase apariţii pe scena teatrului şi în producţii cinematografice din Turcia.

Aventurile personajelor din “Suleyman Magnificul – Sub domnia iubirii” vor continua, în curand, la Kanal D.

Urmărește-ne pe Google News
  

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te