De la întemeierea lor în cel de-Al Doilea Război Mondial şi rolul esenţial pe care luptătorii SEAL l-au avut în Ziua Z, la misiunile din Vietnam, seria urmăreşte ascensiunea acestor forţe militare, pornind dintr-un moment hotărâtor din 1980. După o misiune guvernamentală eşuată de salvare a unor ostatici americani din Iran, se formează o echipă de elită a trupelor SEAL – echipa SEAL 6.
Aceasta este responsabilă pentru unele dintre cele mai curajoase şi iconice misiuni din istoria militară a SUA, de la salvarea căpitanului Richard Phillips din mâna piraţilor somalezi la prinderea faimosului terorist Osama Bin Laden. Rolul crucial pe care echipa SEAL 6 l-a îndeplinit în teatrele de razboi din secolul 21 a făcut din aceasta o echipă letală de soldaţi extrem de bine pregătiţi să realizeze misiuni oriunde în lume, oricând, luptând împotriva oricărui duşman, într-o secretomanie totală.
Prima parte din seria “Trupele SEAL: Războinicii secreţi ai Americii” poartă telespectatorii prin istoria incredibilă a predecesorilor trupelor SEAL din Primul Război Mondial şi Coreea – echipele subacvatice de distrugere care au ajutat la securizarea plajelor din Normandia şi Pacific – până la evoluţia lor în războinici de elită care luptă în junglele din Vietnam.
Acest prim episod de 2 ore prezintă inclusiv formarea echipei SEAL 6 care a realizat misiuni secrete în Panama şi Grenada, implicându-se şi în evenimentele 9/11 care vor schimba modul în care America luptă în războaie.
Un promo poate fi urmărit aici: