Noul single Mandinga, “Papi Chulo”, inclus pe albumul “Club de Mandinga”, a strâns, în mai puţin de 48 de ore, aproape 200.000 de vizualizări pe YouTube.
Lansat la începutul acestei săptămâni, videoclipul “Papi Chulo”, regizat de Florin Botea, continuă povestea inelului începută de Mandinga în “Zaleilah”.
“Inelul este cel în jurul căruia se învârte acţiunea şi în noul clip Papi Chulo. Am mers de două ori pentru filmări în Azerbaidjan, acolo unde am fost impresionat de cât succes are Mandinga, şi câteva zile în Creta. Am ales locuri care spun poveşti, imagini care-ţi fură privirea şi care completează perfect tabloul unei piese pline de energie. M-am folosit de farmecul Elenei şi al lui El Nino pentru a reda povestea din versuri”, a spus regizorul.
“Chiar e magic inelul. Înţeleg acum de ce Elena zâmbeşte atât de mult după ce l-a găsit în clipul “Zaleilah”. Dacă vă uitaţi la “Papi Chulo”, e uşor de înţeles ce sentimente puternice oferă inelul fermecat Mandinga”, a declarat El Nino.
Iar Elena a concluzionat: “Mandinga se bucură că le poate oferi fanilor o piesă care aminteşte de vară şi care transmite multă energie pozitivă”.
Vedeţi aici videoclipul Papi Chulo: