Modifica setarile cookie
Homepage  / Televiziune

Noul sezon al emisiunii „Dincolo de alb şi negru” (TVR 1) ne propune invitați de excepție și jurnaliști de elită

de Andreea Hentea,

De luni până joi, de la ora 19.00, noul sezon al emisiunii „Dincolo de alb şi negru”, de la TVR 1, ne aduce noi dialoguri spectaculoase şi invitaţi deosebiţi, oameni de referinţă în domeniile lor. Al doilea sezon vine cu încă o noutate.

În acelaşi decor, în ipostaza de gazde ale ediţiilor emisiunii, lui Cătălin Ştefănescu i se alătură câțiva dintre cei mai buni jurnalişti ai Televiziunii Române: Marius Constantinescu, Mirela Nagâţ, Cătălin Sava, Marian Voicu, Mihai Rădulescu, Mihaela Crăciun, Laurenţiu Ciocăzanu.

Echipa emisiunii „Dincolo de alb şi negru”, care beneficiază și de o excelentă oră de difuzare, ne asigură că subiectele abordate vor fi din cele mai diverse zone – cultură, social, sănătate, mediu, economie, diaspora. În platou vor veni, şi în această toamnă, invitați speciali, oameni de la care avem de învățat, dar prea puţin mediatizaţi.

Cei opt moderatori vor aduce experienţa acumulată în atâţia ani de presă, modul personal de a pune întrebări şi felul special în care fiecare dintre ei ştie să-şi pună în valoare invitaţii. Formula extinsă a emisiunii va păstra calitatea jurnalistică la superlativ, oferindu-ne dialoguri consistente și incitante şi în acest sezon.

VEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 6

A gândi cu propria minte, întotdeauna un act salvator

„Într-o lume a manipulării, în care adevărul este din ce în ce mai greu de identificat, într-o lume în care politica și economia ajung să ne ocupe majoritatea timpului, TVR 1 propune un alt fel de dialog.

La «Dincolo de alb şi negru» nu se discută lucrurile la extreme, numai în alb sau negru, ci încercăm să surprindem nuanţele și să explicăm fenomenele, direcțiile, evenimentele, pe înțelesul fiecăruia. Auzim și citim mereu afirmații de genul „ierarhiile s-au inversat” sau „nu avem valori”.

Noi venim să vă spunem că avem valori, avem oameni deosebiți și încercăm să-i facem cunoscuți prin intermediul acestei emisiuni și al jurnaliștilor care o realizează.

Nu e un demers ușor, dar este menirea Televiziunii publice să facă acest lucru și suntem convinși că publicul va aprecia atât diversitatea temelor abordate, cât și calitatea invitaților”, ne spune Ioana Mureşan, producător al emisiunii.

Lansată în această primăvară ca o serie de întâlniri cu personalităţi mai cunoscute sau mai puţin cunoscute, dar care-şi duc meseria la nivel de artă, „Dincolo de alb şi negru” este o pledoarie pentru gândire. Despre invitaţii săi, Cătălin Ştefănescu – moderator în primul sezon al emisiunii – spunea că „ne învaţă că trebuie să gândim cu minţile noastre, să le punem la lucru. Pentru că e o perioadă când a gândi cu propria minte e un act extrem de necesar şi salvator”.

În primul sezon al emisiunii, printre invitații binecunoscutului moderator s-au numărat Mark Galeotti, Oana Moraru, Sabina Fati, Iosif Demian, Alexandru Stermin, Andi Vasluianu și Ioana Bugarin.

Întâlniri de neratat

„Mă bucur că mi s-a oferit şi această tribună, alături de colegi pe care îi admir şi îi respect în mod deosebit. Sunt unii dintre cei mai buni intervievatori ai Televiziunii Române. Fiecare dintre noi va veni cu propriul fel de a alcătui un dialog, de a-şi selecta personaje demne de lumina reflectoarelor”, spune, la rândul său, Marius Constantinescu. Invitatul său din emisiunea de luni, 26 septembrie, va fi o personalitate deosebit de îndrăgită de public: scriitorul și traducătorul Radu Paraschivescu.

Miercuri, pe 28 septembrie, Marian Voicu ne va provoca, de asemenea, la un dialog de nepierdut, cu Daniel Șandru, președintele Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER).

Urmărește-ne pe Google News
  

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te